A fost sacrificat ministerul strategic?

Contre-jour

Toate sunt de făcut în R. Moldova, toate sunt de reabilitat, de ridicat din ruine, de construit și reconstruit după 25 de ani de tranziție „suverană” și „statalistă”. Dar niciun domeniu nu mi se pare la fel de important ca educația, pentru că aici se pune baza unei societăți prospere, libere și democratice. De aceea, am crezut întotdeauna că Ministerul Educației este un minister strategic pentru Republica Moldova. Prestația Maiei Sandu la acest minister în ultimii trei ani a dat speranțe că reforma poate fi promovată și că va avea succes în pofida obstacolelor ridicate în fața ei de instituții greoaie, de practici vicioase și de mentalități păguboase. Ministerul Educației în mandatul Sandu a fost un laborator de experimentare a unei gândiri noi, eliberate de clișee sovietice, de poncifele balcanismului și ipocriziei, a fost un teren pentru rigoare și eficiență. Și am crezut, cu îndreptățire, că reușita de la acest minister se poate extinde și în alte sectoare, dacă în fruntea Guvernului se va afla o persoană de competența, caracterul și moralitatea pe care le-a probat Maia Sandu...

Mărturisesc că am fost conectat într-un fel la dinamica și schimbările din învățământ, pentru că am destule rude pedagogi și am putut afla astfel din prima sursă despre suflul nou din acest sector. Pesimiști la începutul ministeriatului Maiei Sandu, dezamăgiți, prost plătiți, descurajați, pentru că nimeni nu mai credea că obiceiurile locului se pot schimba, când aproape totul era mituit și falsificat, acești oameni au ajuns să trăiască o stare de neliniște și nesiguranță după plecarea Maiei Sandu de la minister.

Ce va fi acum?... O profesoară pensionară, care a cunoscut toate fețele învățământului moldovean și nu mai credea că o evoluție în școala basarabeană ar mai fi posibilă, îmi spunea că un indice al reformei reușite, introduse de Maia Sandu, este grija mai mare a copiilor și părinților pentru pregătirea serioasă, pentru note reale, nu fictive, pe care le cumpărai contra mită. „Am fost asaltată, chiar implorată de părinți și de elevi, deși nu mai am ore la școală, să lucrez în particular cu elevii. Mi-au spus că au nevoie de meditații, pentru că nu-i de glumă, nu mai poți susține BAC-ul copiind. Nu mai merge cu pile, cu corupție... Surprinzător, chiar și profesorii mai tineri, cărora le-am predat eu însămi în școală și pe care îi știam blazați și dornici să plece din învățământ, i-am văzut în ultimul timp mai însuflețiți și hotărâți să facă performanță.”

Vor continua oare reformele? Întrebarea e legitimă, întrucât persoana care a fost anunțată că va prelua ministerul, liberala Corina Fusu, a votat împotriva Codului Educației, adoptat sub ministeriatul Maiei Sandu. E un moment de îngrijorare, pentru că Maia Sandu nu va mai fi în Ministerul Educației și nici în Guvern, iar cei care vor prelua acest minister strategic pentru moldoveni ar putea să schimbe viziunea adusă de fostul său titular și să opteze pentru „îndulcirea” exigențelor, pentru „de-stresarea” elevilor, pentru eliminarea camerelor de supraveghere din sălile de BAC… Or, poate din contra: întâmpinată cu neîncredere și prejudecăți prea ușor arborate, noul ministru se va încăpățâna să continue reformele inițiate de Maia Sandu și să demonstreze că și la PL se găsesc oameni capabili să facă treabă, nu doar gargară patriotardă și demagogie populistă. Pentru că sacrificarea reformelor de la Educație, prin lupte și intrigi interpartinice, va fi o lovitură pentru R. Moldova, va îngropa ziua ei de mâine.

Rămân sceptic, până la proba contrarie, că înnoirile de la Ministerul Educației vor supraviețui, că vor fi păstrate și amplificate, în condițiile în care gradul de voință politică al noului Guvern îmi pare mai scăzut decât la precedentul. Și când spun asta, mă gândesc la felul cum au fost împărțite ministerele, la ce partide au ajuns și la persoanele desemnate să le conducă. Respingând-o pe Maia Sandu, nedorind să o vadă în fruntea Guvernului, artizanii AIE-3 ne-au demonstrat că vor să-și conserve cu orice preț privilegiile și accesul la banii statului și că nu le pasă de soarta țării și de așteptările oamenilor.

Aș vrea să mă înșel, dar puține speranțe.