DILEMĂ // Vaccinăm sau nu copiii din R. Moldova?
8163
Îngrijorări // Doi din zece copii care locuiesc în mediul urban nu au fost vaccinați împotriva bolilor copilăriei
Programele de imunizare nu mai sunt la fel de „populare” în R. Moldova ca acum câțiva ani, iar numărul părinților care refuză să își vaccineze copiii crește de la an la an. Potrivit unui studiu realizat în anul 2012, mai bine de 20 la sută din copiii din R. Moldova, cu vârsta cuprinsă între 15 și 26 de luni, nu au fost vaccinați. Cei mai mulți dintre ei sunt din orașe, restul locuiesc la sate. Experții din domeniul sănătății și autoritățile se arată îngrijorate de aceste cifre. La rândul lor, mămicile care nu și-au imunizat bebelușii au argumentele lor pentru decizia de a nu-și vaccina copiii. Medicii însă atrag atenția: mamele riscă enorm atunci când iau asemenea hotărâri.
Reacții adverse după vaccinare
Bogdan, băiatul cel mai mare al Getei Rasciuc, a primit toate vaccinurile necesare, până la ultimul. La doi ani, după ce a fost imunizat, copilul a șchiopătat timp de trei săptămâni. „Această reacție adversă nu există nicăieri, nu este indicată în niciun carnețel. Medicul mi-a spus ceva de genul „sărmanul băiețel”, povestește mama. Până atunci, auzisem de părinți care nu își vaccinează copiii sau care o fac parțial, dar am decis să cred sistemul. Nu aveam o atitudine negativă față de vaccinuri până când am pățit-o”, zice mama. „Vaccinul a fost pus unde trebuie, pur și simplu, el a dat reacții. Și nu sunt singurul om al cărui copil a avut reacții adverse, așa că medicii nu pot spune că nu e din cauza vaccinului lor, care e fermecat”, povestește Geta, care este consilier parental.
Femeia afirmă că sunt foarte multe motive pentru a nu vaccina copilul. „Din punctul meu de vedere, tu riști dacă vaccinezi copilul, dar și nevaccinându-l riști. Fiecare părinte alege unde riscul e mai mare. Dacă însă alegi să-l vaccinezi, eu aș recomanda să apelezi la un imunolog și să îți faci un plan individual de vaccinare”, spune Geta.
50 de lei pentru un vaccin
Femeia a recunoscut că a plătit pentru ca lucrătorii medicali să îi scrie în carnet vaccinurile pentru copiii ei mai mari. „I-am dat unei tanti 150 de lei și mi-a pus vaccinurile pentru doi copii. Știu mame care se duc la vaccinare conform planului și când ajung acolo, îi dau medicului 50 de lei ca să verse vaccinul în chiuvetă, dar să scrie în carnet că i l-a făcut copilului. Și asta e o soluție”, mai povestește Geta. Femeia spune că este conștientă de decizia pe care a luat-o pentru al treilea copil, Ștefan, și își asumă toate eventualele riscuri. „Eu sunt sigură că totul va fi bine. Nu știu ce se pune în vaccinul acela și ce conține el. Tu nu ești lăsat să vezi și nu poți controla acest sistem. Tu, ca părinte, ești responsabil dacă micuțul tău are reacții adverse. Am decis că, dacă o fi s-o pățesc, să fiu eu cea responsabilă”, concluzionează ea.
Vaccinurile, obligatorii
În Republica Moldova, sunt obligatorii 12 vaccinuri, printre care cel împotriva hepatitei virale B, tuberculozei, poliomielitei, difteriei și rujeolei. Dificultatea cea mai mare vine însă atunci când părinții care nu își vaccinează copiii ajung în pragul instituțiilor preșcolare, care nu admit copii neimunizați. „Copilul nu e primit la grădiniță pentru că ar fi periculos pentru alți copii, dar asta e absurd, fiindcă în mod normal, ceilalți sunt deja vaccinați, nu? Acesta este deja un joc de sistem”, crede Geta.
Admiterea la grădiniță a copiilor nevaccinați este interzisă prin lege. „Prezența sau absența vaccinului nu ar trebui să îi limiteze copilului meu accesul la educație, care este un drept constituțional”, crede Geta Rasciuc.
Medicii sunt însă categorici. „Părinții riscă cu sănătatea copiilor și cu viața lor. Anul acesta, un copil a decedat pentru că mama a refuzat să îl vaccineze”, afirmă Anatolie Melnic, șeful Secției de profilaxie specifică de la Centrul Național de Sănătate Publică.
Paradoxal însă, specialistul recunoaște că cei mai mulți părinți care refuză vaccinarea sunt tocmai lucrătorii medicali.
„Nu este o evidență strictă”
Medicul consideră că managerii instituțiilor preșcolare nu ar trebui să admită copii nevaccinați la grădinițe. „Se înțelege greșit noțiunea de drept al omului. Nu e „dreptul omului”, dar „drepturile oamenilor”, deoarece părinții trebuie să se gândească și la drepturile celorlalți copii din grădiniță”, crede medicul, optând pentru o comunicare mai activă cu părinții și o promovare mai mare a vaccinării în mass-media, dar și în instituțiile medicale.
Melnic spune că acest „trend” al nevaccinării a apărut după 2009, când în republică au avut loc mai multe schimbări, iar oamenii s-au descătușat. „De vină e și migrația, dar și reformele din sistemul medical. Acum, pacientul își poate alege medicul, dar înainte medicii aveau sectoare specifice de care răspundeau. Unii pacienți nu se pun la evidență și rămân „în aer”. Evidența nu este foarte strictă”, justifică Melnic. „Părinții citesc diferite lucruri pe internet, din surse care cred ei că sunt veridice. Se tem de efectele adverse, însă condițiile de păstrare și transportare a vaccinurilor sunt perfecte”, spune medicul. „Când a fost organizată la noi Ziua ușilor deschise, nu a fost niciun părinte de acesta să vadă condițiile în care sunt ținute vaccinurile. Toate vin de la producători, totul e supravegheat de Organizația Mondială a Sănătății”, explică doctorul.
„Este discriminator și abuziv”
Potrivit Janei Costachi, expert în drepturile copilului și candidat pentru funcția de avocat al poporului, vaccinarea este absolut necesară, mai ales pentru o țară în curs de dezvoltare, în care s-au atestat cazuri de îmbolnăvire în diferite raioane ale țării. „Vaccinul este cea mai eficientă metodă pentru prevenirea bolilor infecțioase și trebuie să susținem obligativitatea lui”, crede expertul. Totuși, recunoaște Costachi, prevederea legală prin care copiii nevaccinați nu pot fi admiși la grădiniță este o limitare gravă a drepturilor copilului la educație.
„Este o normă ușor abuzivă și discriminatorie în raport cu drepturile copilului. Un copil nevaccinat nu e neapărat bolnav”, consideră Costachi. „Ce se întâmplă cu copiii respinși? E corect să sancționezi copilul pentru o decizie a adulților? Părinții au fost oare informați suficient de bine despre riscurile nevaccinării? Noi sancționăm copilul, dar nu e corect așa”, spune expertul.
Jana Costachi propune reformularea și revenirea la această prevedere legală astfel încât obligativitatea să nu cadă pe umerii Ministerului Educației, ci ai sistemului sanitar. Așa se întâmplă acum în România, de exemplu. „Dacă părinții au găselnițe pentru a-și da copiii nevaccinați la grădinițe, înseamnă că norma legislativă nu e perfectă și oferă posibilități de a încălca legea”, spune specialistul.
03.01.2022
11:48
2054
VIDEO // „Fii ca Maia Sandu”: „Mi-am făcut doza booster și sunt încrezătoare că sunt mai protejată. Avem sute de mii de doze de „Pfizer” și „Moderna”. EȘECUL nostru, al societății în general, e rata redusă de vaccinare”
07.12.2021
13:43
2394
VIDEO // Maia Sandu încearcă să ajungă la INIMA fiecărui ceatățean al R. Moldova printr-un mesaj EMOȚIONANT în favoarea vaccinării. „Cea mai grea zi din acest an a fost când am înmânat Ordinul de Onoare rudelor celor 134 de medici decedați de COVID”
14.05.2021
12:54
3485
Atitudine SUSPECTĂ a lui Dodon în raport cu vaccinul „Sputnik V”, pe care l-a adus în R. Moldova. Noi PRETEXTE pentru a NU se vaccina, deși se oferea VOLUNTAR pentru testarea serului rusesc. Vrea să STIMULEZE cu bani cetățenii să se vaccineze
13.04.2021
09:47
2468
Întrebare pentru PREMIERUL Ciocoi și cei care vor să „fericească” moldovenii cu vaccinul chinezesc „CoronaVac”: „Voi vă veți vaccina cu acest vaccin? Pe Ion Ceban nu-l întreb, deja a răspuns…”
02.04.2021
10:36
5009
Nu toți moldovenii vor fi vaccinați din contul statului, AVERTIZEAZĂ Dodon. Socialistul nu știe exact când vor ajunge la Chișinău cele 120 de mii de doze „Sputnik V”, dar a decis deja că GUVERNUL va cumpăra 500 de mii de doze de vaccin rusesc
01.04.2021
17:58
3769
„Suntem pe cont propriu”. R. Moldova a intrat „stare de urgență” fără să fi procurat măcar o doză de VACCIN, iar tot mai mulți DEPUTAȚI aleg să se imunizeze în România: „Ne ajută șansa apartenenței de lumea românească”
25.03.2021
20:22
3710
VIDEO // România trimite încă 50 400 de doze de vaccin anti-COVID-19 în R. Moldova
25.03.2021
17:18
3692
Maia Sandu a solicitat ajutorul Federației Ruse pentru ca R. Moldova să aibă acces mai rapid la vaccinul „Sputnik V”
05.03.2021
14:36
4494
Dodon îi arată din deget PREMIERULUI Ciocoi și stabilește ca pensionarii, profesorii, MEDICII și funcționarii de stat să se vaccineze cu „Sputnik V”. Socialistul are pretenții și la trecerea învățământului în regim ONLINE
26.02.2021
17:50
3260
VIDEO // Premierul României: „21 600 de doze de vaccin „AstraZeneca” plecă către R. Moldova. Doar ÎMPREUNĂ putem învinge pandemia”. Maia Sandu promite să se VACCINEZE PUBLIC
23.03.2026
16:42
1
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
232
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
307
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
360
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
383
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
350
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
385
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
468
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
488
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
491
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
483
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
512
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
654
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1100
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
754
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
860
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
836
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
844
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
901
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1090
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1030
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1233
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1113
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1357
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1012
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1066
Horoscopul zilei 21.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














