Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
1273
Ministerul Educației și Cercetării lansează, pentru al doilea an consecutiv, Concursul de proiecte ale studenților din instituțiile publice de învățământ superior din Republica Moldova, ediția 2026. Prin acest concurs sunt încurajate și susținute inițiativele și proiectele care contribuie la dezvoltarea comunității studențești, la implicarea activă a studenților în viața universitară, precum și la consolidarea dialogului dintre studenți și administrația instituțiilor de învățământ superior.
Scopul concursului este de a extinde accesul studenților la oportunități educaționale non-formale și, totodată, de a contribui la dezvoltarea competențelor și abilităților transversale. Prin aceste proiecte, studenții sunt încurajați să se implice activ în procesele academice și în viața comunității, să își dezvolte inițiativa și responsabilitatea civică.
Concursul se adresează instituțiilor publice de învățământ superior aflate în subordinea Ministerului Educației și Cercetării. Acestea, în colaborare cu structurile de autoguvernare studențească, vor propune și vor implementa proiecte dedicate studenților, adaptate nevoilor lor și specifice fiecărei comunități universitare.
Instituțiile aplicante vor putea depune proiecte cu o valoare de până la 350.000 lei, în limita bugetului aprobat pentru finanțarea complementară. Astfel, se oferă o sursă importantă de sprijin financiar pentru inițiative relevante și cu impact, menite să îmbunătățească experiența academică și socială a studenților.
Dosarele de participare se vor depune în format electronic (PDF și Word/Excel) la adresa cancelaria@mec.gov.md, până la data de 3 aprilie 2026, ora 17:00. Aplicanții sunt încurajați să pregătească din timp documentele necesare, pentru a asigura o participare corectă și completă la concurs.
Dosarul de participare la concurs trebuie să includă:
– Formularul de aplicare;
– Scrisoare de susținere din partea autoguvernării studențești, semnată de cel puțin 10 membri, care să demonstreze că proiectul propus are sprijinul comunității studențești;
– Confirmarea cofinanțării din partea instituției publice de învățământ superior, fapt ce atestă implicarea directă a instituției în realizarea proiectului.
Toate detaliile privind criteriile de eligibilitate, procesul de aplicare și etapele de evaluare vedeți în Ordinul MEC nr. 544 din 20.03.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului de proiecte ale studenților instituțiilor publice de învățământ superior, ediția 2026.
Pentru a facilita procesul de aplicare vor fi organizate sesiuni de informare și instruire pentru reprezentanții instituțiilor de învățământ superior și pentru studenti. Aceste sesiuni vor oferi clarificări privind completarea dosarelor, elaborarea proiectelor și respectarea cerințelor stabilite în regulament.
Concursul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, parteneriat care asigură o coordonare eficientă și o abordare integrată a politicilor în domeniul tineretului și educației.
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















