Nu toți moldovenii vor fi vaccinați din contul statului, AVERTIZEAZĂ Dodon. Socialistul nu știe exact când vor ajunge la Chișinău cele 120 de mii de doze „Sputnik V”, dar a decis deja că GUVERNUL va cumpăra 500 de mii de doze de vaccin rusesc
5062
„Cea mai mare reușită a vizitei mele la Moscova e că Federația Rusă a confirmat livrarea în calitate de ajutor umanitar a vaccinului „Sputnik V”. E vorba de 180 de mii de doze, dintre care 120 de mii de doze pentru partea dreaptă a Nistrului, iar 60 de mii pentru partea stângă a Nistrului”, a declarat astăzi dimineață Igor Dodon, în cadrul unei intervenții pe rețelele de socializare.
Totuși, socialistul nu știe când va ajunge la Chișinău această donație de 120 de mii de doze cu ser rusesc, neaprobat de către Agenția Europeană a Medicamentului.
„Livrarea va începe în a doua jumătate a săptămânii viitoare, astfel ca, în termeni proximi, pe parcursul lunii aprilie cel târziu, poate să vină la începutul lunii mai, vaccinul să ajungă în R. Moldova. Eu știu, stimați concetățeni, că așteptați cu nerăbdarea vaccinul „Sputnik V”, așa cum am promis. Dar eu am promis că vaccinul va veni. Decizia a fost luată de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, inclusiv la solicitările mele de anul trecut, în calitate de președinte”, a menționat Dodon de la sediul Ambasadei R. Moldova de la Moscova.
De asemenea, Igor Dodon pare să fi decis ce tip de vaccin va fi achiziționat cu cele 60 de milioane de lei alocate de Guvernul interimar Ciocoi.
„Am discutat cu partea rusă și despre procesul de achiziționare a vaccinurilor. Noi am lansat o procedură de cumpărare din contul statului. Am spus că partea moldovenească este gata să cumpere cel puțin 500 de mii de doze de „Sputnik V” și suntem gata să plătim, banii sunt în buget”, a menționat sursa citată.
Totuși, vaccinul care ar urma să fie cumpărat de la ruși va ajunge în R. Moldova peste două luni, când se va încheia starea de urgență instituită de majoritatea PSRM – Partidul „ȘOR”.
„Eu cred că cele 500 de mii de doze ar putea să vină în luna mai-iunie sau să înceapă livrarea în luna mai-iunie, în funcție de posibilitățile de producere. Astfel, în aprilie - începutul lunii mai o să avem aceste 180 de mii de doze (inclusiv pentru Transnistria n.r.) și mai departe o să procurăm. Eu sunt ferm convins că în două-trei luni o să fie suficient vaccin rusesc în R. Moldova, pentru ca cetățenii, cei care au dreptul să se vaccineze din contul statului, să poată face acest lucru”, a adăugat acesta.
Până una alta, vaccinarea în R. Moldova se va face din contul donațiilor, a punctat Dodon. Socialistul a enumerat toți donatorii, inclusiv cei care nu au livrat, deocamdată, nicio doză de vaccin, dar nu a pomenit niciun cuvânt de România, care a trimis la Chișinău peste 70 000 de doze de AstraZeneca, adică mai mult de jumătate dintre dozele pe care le-a primit până acum R. Moldova.
„Deci, 180 de mii de doze de vaccin (60 de mii de doze vor ajunge la Tiraspol n.r.) vin de la Federația Rusă. Deja în R. Moldova au venit 110 mii de doze din partea Occidentului. Am cifre cine și cât a donat. Iată avem deja aproape 300 de mii de doze, care real le avem în R. Moldova. Au venit sau vor veni în timpul apropiat. Eu știu că vor să doneze și chinezii un lot mare, nu știu… Eu știu cifra, dar nu o putem spune acum, deoarece urmează să fie aprobată decizia finală a partenerilor și prietenilor noștri din China. Eu știu că și Turcia vrea să ne dea un lot. Astfel, în aprilie-mai, doar din contul donațiilor, noi vom avea în total, fără a cheltui bani din buget, vreo 550 - 600 de mii de doze. Asta înseamnă 300 de mii de oameni vaccinați. Dacă vom face și achiziții - de la Federația Rusă 500 de mii de „Sputnik V” sau de la alții, atunci noi putem ușor, până la mijlocul lunii iunie, sfârșitul lunii iunie, să avem în total 1 - 1,5 de milioane de doze. Atunci criza poate fi gestionată”, a conchis Igor Dodon.
14.05.2021
12:54
3537
Atitudine SUSPECTĂ a lui Dodon în raport cu vaccinul „Sputnik V”, pe care l-a adus în R. Moldova. Noi PRETEXTE pentru a NU se vaccina, deși se oferea VOLUNTAR pentru testarea serului rusesc. Vrea să STIMULEZE cu bani cetățenii să se vaccineze
13.04.2021
09:47
2536
Întrebare pentru PREMIERUL Ciocoi și cei care vor să „fericească” moldovenii cu vaccinul chinezesc „CoronaVac”: „Voi vă veți vaccina cu acest vaccin? Pe Ion Ceban nu-l întreb, deja a răspuns…”
25.03.2021
20:22
3783
VIDEO // România trimite încă 50 400 de doze de vaccin anti-COVID-19 în R. Moldova
25.03.2021
17:18
3784
Maia Sandu a solicitat ajutorul Federației Ruse pentru ca R. Moldova să aibă acces mai rapid la vaccinul „Sputnik V”
05.03.2021
14:36
4587
Dodon îi arată din deget PREMIERULUI Ciocoi și stabilește ca pensionarii, profesorii, MEDICII și funcționarii de stat să se vaccineze cu „Sputnik V”. Socialistul are pretenții și la trecerea învățământului în regim ONLINE
26.02.2021
17:50
3319
VIDEO // Premierul României: „21 600 de doze de vaccin „AstraZeneca” plecă către R. Moldova. Doar ÎMPREUNĂ putem învinge pandemia”. Maia Sandu promite să se VACCINEZE PUBLIC
24.02.2021
17:48
2528
Vaccinul anti-COVID promis de România AJUNGE primul în R. Moldova. Guvernul de la București a aprobat o Ordonanță de URGENȚĂ privind trimiterea peste Prut a primelor 20 000 de doze
25.08.2020
10:36
2432
Igor Dodon l-a înștiințat pe trimisul lui Putin în R. Moldova că va TESTA personal VACCINUL rusesc împotriva coronavirusului
21.08.2020
10:27
3081
VIDEO // Dodon vrea să aducă cu tot dinadinsul „Sputnik-V” în R. Moldova: „Jertfa” șefului statului: „Sunt gata să RISC și cu sănătatea, doar ca acest vaccin să ajungă mai repede în R. Moldova”
02.02.2018
15:00
3772
Un profesor de la Stanford a descoperit „vaccinul” împotriva cancerului. Elimină inclusiv metastazele
04.12.2017
09:01
3558
Lupta împotriva cancerului. O româncă, pe cale de a crea un vaccin inovator
17.06.2026
16:40
266
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
279
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
359
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
400
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
362
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
418
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
483
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
444
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
346
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
447
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
408
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
561
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
481
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
498
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
461
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
648
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
613
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
778
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
843
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
936
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
924
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
857
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1252
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1213
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1311
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














