UTIL // Recomandări ale PSIHOLOGULUI pentru a evita EPUIZAREA fizică şi psihică
2822
sursa: one.ro Oboseala este un stimul care îl anunţă pe om să o lase mai moale şi să se încarce. Aceasta este lipsa energiei şi vine ca un semn de reîncărcare prin somn, mâncare şi calmare.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, datorită sau din cauza tehnologiei tot mai avansate din zilele noastre, oamenii obosesc tot mai mult mental, şi tot mai puţin fizic, pentru că mintea lor este din în ce mai mult solicitată. Astfel, mentalul fiind obosit, va îngreuna sau încetini şi funcţiile fizice. Până şi mâncarea se digeră mai greu la un mental aglomerat.
„Prin celulele sale puse cap la cap, peste 50 de trilioane la număr, care se luptă secundă de secundă pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică, corpul uman este precum o baterie, formată din mici acumulatori, care se poate descărca precum telefonul mobil. Dacă este folosit multilateral şi în exces, bateria se termină mai repede, iar dacă nu găsim momente când să ne încărcăm bateriile, corpul nostru va ceda. Cantitatea de energie din corp este incorect distribuită şi, mai rău, nu este colectată în mod corespunzător pentru că nu este un scop mai mare decât munca exterioară. Aceşti acumulatori apar descărcaţi sub forma oboselii pe care o avem după o zi cu mai multe evenimente fizice, emoţionale sau procese psihice. Oboseala este resimţită, omul doarme şi îşi revine”, explică psihologul Alexandru Pleşea.
Zece recomandări ale psihologului care ne vor ţine departe de epuizare:
1. Evită mişcările fizice nenecesare (de ex: sportul doar ca să araţi bine).
2. Evită să te gândeşti aiurea, adică să stai în iluzii.
3. Evită să te vezi cu oameni doar de dragul plăcerii.
4. Evită să iei lucrurile personal.
5. Evită să vorbeşti cu tine, prin dialog interior.
6. Caută soarele şi energia lui, eventual să te uiţi şi la el.
7. Caută să vorbeşti doar despre ce contează, nu să pierzi vremea vorbind.
8. Caută să dormi şi mănânci doar cât este necesar.
9. Caută trăirile, emoţiile pe care tu le vrei, nu cele care vin din afară.
10. Caută să nu trăieşti/gândeşti/funcţionezi în extreme: bine – rău, cald – rece, pozitiv – negativ etc.
Verificând aceste lucruri, oboseala se poate transforma, într-un anumit ritm, în energie, iar aceasta o poţi folosi spre lucrurile care îţi sunt ţie utile sau frumoase în viaţă, conchide psihologul Alexandru Pleşea.
Sursa: one.ro
13.11.2020
17:32
25.01.2019
07:30
24.01.2019
18:30
31.12.2018
19:30
14.12.2018
17:40
11.12.2018
07:30
02.11.2018
09:02
16.10.2018
17:41
04.10.2018
19:03
25.09.2018
12:19
16.08.2018
07:30
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















