Ce este DORUL și de ce nu se poate traduce în alte limbi? Sentimentul de dor, din perspectivă psihologică
16912
Sursa: libertatea.ro Ce este dorul și de ce nu se poate traduce în alte limbi? Psihologul Cezar Laurențiu Cioc a explicat ce amalgam de sentimente reunește acest cuvânt unic, care nu are corespondent nicăieri în lume.
Spre deosebire de alte națiuni, românii pot spune că le este dor. Mereu au considerat că dragostea lor este mai mare decât a altora, iar expresia în sine este considerată intraductibilă în alte limbi.
Indiferent dacă sunt din zona Ardealului, Transilvaniei, Olteniei sau Moldovei, românii folosesc la unison expresia „Mi-e dor!”. Este una dintre puținele expresii lingvistice folosite în mod uzual și frecvent în toate părțile țării și este pronunțabilă în toate dialectele limbii noastre. Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul a „lipsi” si expresia „Îmi lipsești!”…
Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul. Încă din cele mai vechi timpuri au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor, transmite Libertatea.
Sentimentul de dor este însă mai mult decât simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul dolus, care înseamnă durere. Alte limbi cu origini latine au, în ziua de astăzi, variații ale acestui cuvânt, însă niciuna nu are un echivalent al dorului. Limba franceză are termenul deuil, care provine din aceeași rădăcină latinească, dar se traduce prin doliu, nu prin dor. Limba spaniolă are termenul dolor, cu aceeași origine veche, dar nici acesta nu se traduce prin dor, ci prin durere.
Dorul din punct de vedere psihologic
Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul. Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri.
Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Este vorba de dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și erotice, dorul de țară. Altfel spus, oamenii pot simți dorul atât față de o altă persoană, cât și atunci când le lipsesc situații de viață din trecut.
Dorul resimțit din atașament
Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci mult timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta. Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate și atunci, nu poți munci, nu ai poftă de mâncare, nici de socializare.
Dorul resimțit din cauze romantice sau erotice
Dorul din motive romantice sau erotice este ca o sete permanentă de celălalt, atunci când îți lipsește. Are la bază rațiuni chimice, pentru că substanțe din spectrul hormonal numite neuromediatori sunt secretate de creier și dau această dispoziție psihologică de dor romantic.
Dorul romantic poate să apară chiar și atunci când persoana iubită este lângă tine, nu doar când este la distanță. Femeile simt un dor puternic față de bărbatul pe care îl iubesc. Dorul femeilor este unul generalizat și se referă nu doar la apropierea fizică, ci si la prezența spirituală a bărbatului. Și dorul bărbaților poate fi la fel de intens, doar că este mai puțin exprimat în cuvinte. Se mai poate întâmpla ca bărbaților să li se facă dor de anumite părți ale femeii, nu de ea în totalitate.
Simțul mirosului este un mare generator de dor. Nimeni nu poate spune că nu a fost încercat de acest dor de natură chimică atunci când a fost învăluit de un miros asemănător cu acela al persoanei iubite.
Dorul de țară
Dorul de țară este una dintre cele mai complexe forme de dor. Nu implică o singură persoană, ci un întreg sistem de factori. Dorul de țară este simțit în special de către românii plecați din țară pe perioade lungi; lor le lipsesc atât acut cât și cronic părinții, casa părintească, prietenii, le vin în minte momentele frumoase petrecute în țară și totul se suprapune peste vicisitudinile vieții printre străini.
Altfel spus, dorul de țară nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională. Viața departe de țară este percepută ca fiind frumoasă doar la început, însă după o vreme, dorul de țară devine foarte chinuitor.
Ce mecanism duce la apariția dorului și… cum să scapi de dor
Pentru a îți fi dor e nevoie să te implici emoțional. Să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile. E nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe.
Există însă și oameni care nu au o cultură emoțională și nu știu cum să își exprime dorul. Aceștia sunt mai anxioși, mai nervoși, spun doar că nu se simt bine, că este ceva în neregulă cu ei ori că au o stare de indispoziție. De fapt, este un dor neconștientizat sau mascat care consumă personalitatea.
Intensitatea dorului poate fi ținută în frâu prin expunere periodică la factorul care îl generează. Cu alte cuvinte, dorul de țară se mai detensionează dacă oamenii vin acasă la intervale mulțumitoare de timp, iar celelalte tipuri de dor se detensionează prin interacțiune cu persoana care generează dorul. Dacă acest lucru nu mai este posibil, dorul poate atinge la o intensitate asemănătoare suferinței.
Oamenii care trec prin asta declară frecvent „Mi-aș dori să nu-mi fie dor!”. Însă a nu-ți fi dor presupune să nu te implici emoțional, să nu conviețuiești cu nimeni, să nu acorzi timp sau încredere nimănui.
Mai poți reduce intensitatea dorului prin mutarea atenției pe situații banele de zi cu zi, astfel încât să nu te mai gândești la ceea ce generează dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mereu mintea ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…
13.11.2020
17:32
6465
Verdictul PSIHOLOGULUI, după ce Igor Dodon s-a comparat pe sine cu DOMNITORUL Ștefan cel Mare și Sfânt
24.01.2019
18:30
3470
PSIHOLOG // Ce-i de făcut când cineva îți înșală încrederea
31.12.2018
19:30
6543
PSIHOLOG // Care este sensul vieții noastre de zi cu zi?
14.12.2018
17:40
2899
Tehnici de ÎNTINERIRE. Așa vei alunga oboseala de pe chipul și din corpul tău
11.12.2018
07:30
2709
SFATURILE psihologului // Cum să faci din 2019 cel mai bun an din viața ta
02.11.2018
09:02
2853
De ce este important să nu IGNORĂM o problema psihică
16.10.2018
17:41
2494
PSIHOLOG // Cum recunoaștem un atac de panică
04.10.2018
19:03
2832
PSIHOLOG // Iubirile care dor: Acceptarea propriilor emoții și sentimente
25.09.2018
12:19
2348
PSIHOLOG // De ce este bine să tăcem DOUĂ ore în fiecare săptămâna
16.08.2018
07:30
2456
PSIHOLOG // Ce este, de fapt, depresia
06.06.2026
20:38
406
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
761
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
895
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1161
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1120
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1008
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1172
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1003
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
932
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
907
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1116
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1061
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1057
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1063
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
925
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1041
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1311
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1306
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1464
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1253
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1209
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1319
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1404
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1297
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1363
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
Horoscopul zilei 06.06.2026
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














