Unul dintre vicepreședinții PD dezvăluie SARCINILE pe care le au de îndeplinit Silvia Radu și Nicolae Ciubuc în funcțiile de MINIȘTRI
4263
Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Vladimir Cebotari, a anunțat care vor fi principalele sarcini ale noilor miniștri înaintați în domeniile sănătății și agriculturii. Potrivit lui, unul dintre scopuri este ca oamenii să fie auziți, iar ritmurile de dezvoltare a domeniilor să aibă un tempo mai rapid, transmite IPN.
„Noi ne dorim ca în aceste ministere, care sunt foarte aproape de cetățeni, anumite lucruri să meargă altfel. Oamenii să fie auziți, atitudinea medicilor să fie mai bună, eforturi mai mari în găsirea soluțiilor pentru sporirea plăților pentru profesori și medici. Acestea sunt unele dintre responsabilitățile noi ale Silviei Radu, viitor ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Ne dorim ca anumite sisteme informaționale de medicină primară sau spitalicească să fie puse în funcțiune și să aducă acele economii și beneficii în sensul deservirii mai calitative a cetățenilor”, a declarat Cebotari în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.
În ceea ce ține de agricultură, vicepreședintele PD susține că unul dintre scopuri este ca abordările în domeniu să capete un tempo mult mai rapid pentru a aduce modernizările necesare, pentru ca să se poată construi infrastructura calității necesare astfel încât produsele agricole moldovenești să ajungă pe rafturile magazinelor din UE.
Juristul Pavel Midrigan consideră că schimbările în Guvern ar fi fost oportun să fie anunțate de către premierul Pavel Filip, dar nu de către liderul PD. Potrivit lui, există diferență între noțiunile de partid și putere, chiar dacă puterea actualmente în R. Moldova este reprezentată, în mare măsură, de PD. De asemenea, juristul susține că acești miniștri sunt plătiți din bugetul de stat, nu de către partid și trebuie să fie în slujba societății.
15.08.2022
17:34
23.04.2019
14:40
29.10.2018
12:21
19.09.2018
09:54
18.09.2018
14:04
18.09.2018
11:49
04.06.2018
11:33
07.05.2018
11:20
20.04.2018
20:35
14.04.2018
14:20
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















