Una spune la Chișinău, alta – la București: Premierul Filip se plânge pe „presiunea TERIBILĂ” a lui Dodon și minte că a „calmat situația” în rândul protestatarilor
1859
Faptul că socialiștii nu și-au ținut cuvântul de a nu se prezenta în luna ianuarie la ședințele Parlamentului, decât la cea în cadrul căreia va fi dezbătută chestiunea dizolvării acestuia și stabilirea alegerilor anticipate, și au blocat tribuna Legislativului în ziua învestirii noului Guvern, i-a dat idei la București premierului Pavel Filip.
Acesta, aflat ieri într-o vizită în România, le-a spus jurnaliștilor că în R. Moldova este o „situație tensionată”. „Am avut o învestire a Guvernului sub o presiune teribilă a formațiunii socialiștilor care are ca obiectiv alegerile anticipate. Așa cum ați văzut, au existat și violențe. Însă, îndată ce miniștrii și-au preluat atribuțiile, au reușit să calmeze situația în rândul protestatarilor”, a declarat Filip la București.
Premierul Filip nu a fost crezut pe cuvânt, după ce numărul oamenilor din stradă a crescut de la învestirea Guvernului, iar o jurnalistă de la Associated Press a ținut să-l întrebe: „Sunt mii de oameni pe stradă în R. Moldova care spun că sunteți omul lui Plahotniuc, oamenii cer reforme, Guvernul României a declarați că va oferi prima tranșă de 60 de milioane de euro, dar sunt condiționalități. Care vor fi primele reforme pe care Guvernul dvs. le va întreprinde în aceste săptămâni?”.
Răspunsul la această întrebare a constituit o pledoarie a lui Filip în favoarea ideii că dânsul este „om al responsabilității”, iar „cu domnul Plahotniuc suntem doar colegi de partid”.
Cu câteva zile înainte, Filip însă spunea la Chișinău că se știe cu Plahotniuc din facultate și că sunt în relații colegiale.
„Cu domnul Plahotniuc suntem în relații de colegialitate. El este prim-vicepreședite al PD, iar eu vicepreședinte. Ne cunoaște de mult timp, fiindcă suntem colegi de facultate. Mi-ar părea bine să mă consult și cu dumnealui și cu alți colegi democrați”, a declarat Pavel Filip pe 18 ianuarie.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
16.09.2026
12:25
16.09.2026
12:11
16.09.2026
12:05
16.09.2026
11:52
16.09.2026
11:49
16.09.2026
11:44
16.09.2026
11:41
16.09.2026
11:40
16.09.2026
11:17
16.09.2026
11:08
16.09.2026
10:48
16.09.2026
10:45
16.09.2026
10:34
16.09.2026
10:33
16.09.2026
10:26
16.09.2026
10:24
16.09.2026
09:46
16.09.2026
09:45
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:00
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:25
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















