Un secretar de stat de la Ministerul Justiției, numit șef la CNA: Cum explică Iulian Rusu discuția cu procurorul Viorel Morari, făcută publică de Stoianoglo, și cum va lupta cu „ghenii” din CNA
2717
Parlamentul l-a numit astăzi pe Iulian Rusu în funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru un mandat de 5 ani. Rusu a preluat conducerea CNA cu 57 de voturi ale deputaților și după ce a depus jurământul în cadrul ședinței Parlamentului.
Propunerea privind numirea lui Iulian Rusu la conducerea CNA a venit de la deputații majorității parlamentare, după ce posibilitatea organizării unui concurs în acest sens a fost eliminată din legislație.
Socialistul Vlad Batrîncea pare să fi uitat acest lucru, întrucât a întrebat „cine a mai participat la concurs”, iar ulterior a învinuit guvernarea că ar submina regulile democrației.
„Campioni la organizarea concursurilor trucate sunteți Dvs.”, a replicat Olesea Stamate, președinta Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități.
Un alt socialist, Vasile Bolea, a ținut să amintească învinuirile procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care a prezentat public o discuție a lui Rusu cu procurorul Viorel Morari.
Iulian Rusu a declarat că gestul lui Stoianoglo este unul ilegal, întrucât acesta a făcut publice materiale dintr-un dosar nefinalizat, iar comunicarea privată este protejată de lege. Totuși, acesta a afirmat că l-a abordat pe Morari pentru a afla dacă nu este persecutat, fiind activ implicat la acea etapă, ca reprezentant al societății civile, în monitorizarea sistemului judiciar și al procuraturii.
Răspunzând la alte întrebări ale deputaților, Iulian Rusu a declarat că-și propune să asigure mai multă transparență în activitatea Centrului Național Anticorupție și o claritate a parcursului cererilor - de la depunere până la finalitatea acestora.
„Dacă se va adeveri că avem cămătari în CNA sau angajații practică alte activități decât cele indicate în lege, aceștia vor fi sancționați”, a răspuns Iulian Rusu la întrebarea cum va elimina „tot felul de gheni” din CNA, cu referire la cazul ofițerului Ghenadie Tanas, care a ajuns „milionar în euro”, activând în această instituție, și care este cercetat penal în prezent.
Iulian Rusu este de profesie jurist și, în octombrie 2021, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției.
Noul șef al CNA a absolvit Universitatea Oxford, având titlu de magistru în drept și o experiență profesională de peste 20 de ani, inclusiv în domeniul justiției.
În ultimii trei ani, acesta a deținut funcția de director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, fiind responsabil de proiecte privind sectorul justiției și anticorupție.
Centrul Național Anticorupție a rămas fără șef în noiembrie 2021, după ce Ruslan Flocea, fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon, a fost demis de către Parlament, care a respins raportul său de activitate.
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















