Un parlamentar al PAS recunoaște că AGENTURA Federației Ruse de pe teritoriul R. Moldova este încă foarte puternică: „Rețeaua rusească din R. Moldova nu se limitează doar la una sau două persoane”
2670
Rețeaua de spioni ai Federației Ruse din R. Moldova este încă foarte puternică, dar este încurajator faptul că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a început o luptă sistemică împotriva agenților ruși. Declarația a fost făcută de parlamentarul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, în contextul destructurării de către SIS a unei rețele de agentură rusească, în frunte cu Iurii Gudilin și Vadim Iurcenco, coordonată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
„Este încurajator că SIS a identificat o parte mică din agentura rusească, care activează aici de ani buni de zile. S-au acumulat suficiente probe ca dosarul de trădare de patrie să reziste în instanța de judecată. Asta este de apreciat și, în același timp, am așteptarea că acesta este doar începutul, pentru că am toată certitudinea că rețeaua rusească din R. Moldova nu se limitează doar la una sau două persoane”, a precizat Dan Perciun.
Totodată, Perciun spune că suma de jumătate de milion de euro, care figurează în dosarul trimis în judecată, este insignifiantă în raport cu volumul de bani puși la dispoziția diverselor forțe destabilizatoare din R. Moldova.
„Să ne amintim doar în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid „Șor”… Au fost confiscate 10 milioane de lei, nemaivorbind de documentarea a peste 100 de milioane de lei. Probabil, cheltuielile totale ale acelui partid s-au ridicat la peste un miliard de lei în ultimii doi ani. E un început rezultatul anunțat de SIS și în același timp e descalificant că politicieni din R. Moldova au relații strânse cu agenți FSB și cu persoane care au și fost sancționate de SUA. În opinia mea, aceasta reprezintă trădare de patrie și acțiuni asumate împotriva intereselor naționale ale R. Moldova. Sper că cetățenii noștri vor sancționa în primul rând politic aceste personaje”, a punctat Dan Perciun.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, organele de drept din R. Moldova au anunțat despre deconspirarea și destructurarea unei rețele de agentură rusească, care ar fi implicată în acțiuni de trădare de patrie și spionaj. Directorul SIS, Alexandru Musteața, a declarat că rețeaua, construită timp de trei ani, era condusă de doi cetățeni ai Rusiei. Rețeaua era orientată spre influențarea proceselor social-politice din R. Moldova. Rusia ar fi învestit mai mult de jumătate de milion de dolari în această rețea construită de cei doi ruși, care acționa sub comanda și coordonarea FSB.
10.07.2025
09:33
6661
Un lider al PAS răspunde acuzațiilor lansate de „proeuropeanul” Ion Ceban, declarat INDEZIRABIL în statele UE. „Nu PAS-ul este problema, ci istoria ta, legăturile tale documentate cu serviciile rusești. Ani de zile iei bani de la ruși și oligarhi...”
09.07.2025
15:49
3989
De ce ar fi fost INTERZIS Ion Ceban în România și în spațiul Schengen: „Domnul primar are două mari probleme”
11.12.2023
11:16
3158
Rusia NU renunță la R. Moldova! LISTA persoanelor care au încercat și încearcă să DESTABILIZEZE republica noastră
26.07.2023
13:51
2329
Zaharova amenință Chișinăul, după ce vicepremierul Popescu a anunțat că diplomații ruși, care se ocupă cu acțiuni de DESABILIZARE a R. Moldova, vor fi trimiși acasă: „Este o decizie nejustificată și neprietenească, care nu va rămâne fără răspuns”
10.07.2023
13:24
2811
DOC // Noi detalii despre AGENTURA Federației Ruse în R. Moldova. SCHEMA prin care erau recrutați cetățenii R. Moldova și cum era finanțată această rețea de spionaj
10.07.2023
12:12
3245
VIDEO // Cine ar fi agenții FSB reținuți de procurori, care au construit o adevărată rețea de SPIONAJ pe teritoriul R. Moldova. Unul dintre aceștia a fost văzut la sediul PSRM alături de Dodon și Ion Ceban
03.08.2018
16:19
3769
FOTO // Cum arată un echipament de spionaj al KGB-ului din timpul Războiului Rece
25.04.2018
08:03
3699
Spionii israelieni au spionat spionii ruși care spionau spionii americani
06.03.2018
10:02
2564
Un alt fost agent rus, refugiat în Anglia, a fost otrăvit cu o substanță necunoscută
13.02.2018
09:02
2183
VIDEO // Cum arată un schimb de SPIONI în stil „Război Rece” la granița dintre Rusia și Estonia
08.12.2017
09:03
2300
Eurodeputatul maghiar „KGBela”, acuzat de SPIONAREA Uniunii Europene în interesul Rusiei
15.11.2017
09:03
2608
SRI: Cetățean sârb, agent al Rusiei, declarat INDEZIRABIL în România
05.04.2026
07:55
300
Horoscopul zilei 05.04.2026
484
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
602
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
821
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
662
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
670
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
717
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
724
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
899
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
958
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
937
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
862
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
927
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1211
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
841
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
804
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
874
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
965
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
829
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
863
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1283
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1089
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1062
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
973
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
972
Horoscopul zilei 03.04.2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














