Un nou STAT în NATO la granița cu R. Moldova: I-a fost oferit statutul de ţară aspirantă pentru ADERARE
2735
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a oferit Ucrainei statut de ţară aspirantă pentru aderarea la alianţa militară, relatează site-ul agenţiei UNIAN, citat de mediafax.ro.
„Uşa NATO rămâne deschisă oricărei ţări europene aflate în poziţia de a-şi asuma angajamentele şi obligaţiile de membru şi de a contribui la securitatea zonei euro-atlantice. Din 1949, numărul de state membre NATO a crescut de la 12 la 29, prin intermediul a şapte runde de extindere. În prezent, patru ţări partenere şi-au declarat aspiraţiile pentru aderarea la NATO: Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Ucraina", potrivit unui comunicat al NATO.
Ţările care îşi exprimă intenţia de a adera la NATO sunt invitate la un dialog aprofundat cu Alianţa Nord-Atlantică despre aspiraţiile de membru şi reformele necesare, după care urmează participarea la manevre comune în cadrul Planului de Acţiune (MAP), prin intermediul căruia NATO furnizează asistenţă în pregătirea pentru aderare. Colaborarea pentru aceşti paşi nu reprezintă o garanţie pentru aderare, ci un mecanism-cheie al candidaturii.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat anunţul făcut de NATO şi a spus că aşteaptă Planul de Acţiune în vederea aderării.
„Salut această decizie importantă, mult aşteptată şi logică luată de NATO de a aprecia ambiţiile Ucrainei cu privire la Alianţă. Acest lucru a devenit o recunoaştere privind starea reală a relaţiilor noastre cu NATO. Este exact ce am discutat în timpul celei mai recente întâlniri cu secretarul general al NATO, la Munchen, precum şi în cadrul conversaţiei telefonice recente cu vicepreşedintele SUA. Apreciez poziţia fermă pentru sprijinirea Ucrainei, ţară pentru care îndeplinirea criteriilor de aderare la Alianţă este una dintre priorităţile de securitate naţională. Următoarea noastră ambiţie este un Plan de Acţiune pentru Ucraina", a spus liderul de la Kiev.
Ucraina a început demersurile pentru aderarea la NATO în 2014, după protestele antiguvernamentale din Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev), în urma cărora preşedintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat şi ulterior acuzat de deturnarea fondurilor publice şi înaltă trădare.
În mandatul său (februarie 2010 – februarie 2014), Viktor Ianukovici a spus că nu manifestă interes pentru aderarea ţării sale la NATO.
Ucraina este afectată de conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, care a izbucnit în 2014 şi care s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent. La 18 iulie 2017, regimurile separatiste din estul Ucrainei au proclamat un nou stat pe teritoriile pe care le controlează.
Rusia şi-a manifestat în repetate rânduri îngrijorarea faţă de extinderea NATO către Est. În plus, Moscova a denunţat instalarea elementelor antirachetă americane în România şi Polonia, susţinând că, deşi sunt prezentate ca fiind defensive, aceste sisteme pot lansa rachete de croazieră interzise prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).
Relaţiile dintre Rusia şi NATO au ajuns la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, după anexarea ilegală a Crimeei în 2014 şi susţinerea de către Rusia a separatiştilor din estul Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești















