Un nou risc de contaminare RADIOACTIVĂ de la Cernobîl
3371
sursa: descopera.ro La 29 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, efectele devastatoare ale poluării se resimt încă, din cauza incendiilor de pădure de lângă centrala atomică.
Aceste incendii, potrivit descopera.ro, duc la ridicarea din sol a cesiului radioactiv din apropierea centralei, care ajunge sub formă de fum în atmosferă şi astfel se va întinde deasupra întregii Europe de Est.
Cercetătorii avertizează că situaţia se poate agrava, din cauza schimbării climei, care va face mai frecvente asemenea incendii de pădure.
În prezent, mai este în vigoare o zonă interzisă, contaminată radioactiv, pe o suprafaţă de aproximativ 2 600 km pătraţi în jurul centralei nucleare.
În total, în urma exploziei nucleare a fost eliberată în atmosferă o cantitate de 85 Petabecquereli de cesiu radioactiv.
Acum, între 2 şi 8 Petabecquereli se pot regăsi în stratul superior al solului din zona interzisă.
Până acum au mai avut loc trei incendii de pădure în această regiune, în anii 2002, 2008 şi 2010.
Cercetătorii de la Norwegian Institute for Air Research au folosit sateliţi pentru a observa deplasarea aerului şi zonele care riscă să fie afectate de contaminarea radioactivă.
Ei spun că aproximativ 0,5 PBq de cesiu radioactiv au fost eliberaţi în fumul care a ajuns deasupra Europei de Est, apoi până în Turcia şi până în Scandinavia.
Fumul încărcat radioactiv poate afecta şi culturile agricole. De exemplu, ciupercile absorb foarte repede cesiul-137, iar consumarea acestora poate creşte riscul apariţiei cancerului, spune unul din autorii studiului.
Pe măsură ce regiunea de lângă Cernobîl va deveni tot mai secetoasă, incendiile de vegetaţie se vor înmulţi, în perioada 2023-2036.
În accidentul nuclear din 26 aprilie 1986 au murit 31 de oameni, iar mulţi alţii au suferit din cauza efectelor radiaţiilor.
14.04.2020
14:20
29.05.2018
14:05
12.10.2017
15:30
26.04.2017
15:00
24.03.2017
14:21
03.08.2015
09:04
22.04.2015
07:45
18.04.2015
11:45
28.11.2014
12:06
23.03.2014
12:37
16.09.2026
10:48
16.09.2026
10:45
16.09.2026
10:34
16.09.2026
10:33
16.09.2026
10:26
16.09.2026
10:24
16.09.2026
09:46
16.09.2026
09:45
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:36
16.09.2026
09:00
16.09.2026
06:13
16.09.2026
03:35
16.09.2026
03:33
16.09.2026
02:25
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















