Stiri
ziar.jurnal.md
Ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, a ajuns din nou în vizorul Procuraturii Generale. De această dată, instituția verifică informațiile apărute în presă despre o posibilă finanțare din exterior a Partidului Liberal, de către un om de afaceri din Italia. Cei 70 de mii de euro donați de italian în campania electorală din noiembrie 2010 ar fi fost transmiși prin intermediul ministrului Șalaru, care i-a promis finanțatorului să-l declare câștigător în licitațiile organizate de Ministerul Mediului, lucru care nu s-a întâmplat.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a fost citat astăzi la Procuratura Generală în calitate de martor în acest dosar. Șeful liberalilor afirmă că toate actele de care dispune partidul demonstrează că PL a fost finanțat doar de către cetățeni ai R. Moldova.
„Nu știu ce a făcut Șalaru și ceilalți, dar dacă se confirmă că astfel de tranzacții au avut loc, înseamnă că foștii noștri colegi trebuie să poarte răspundere. Partidul Liberal nu va avea de suferit dacă se va confirma că cetățeanul italian i-a dat lui Șalaru acești bani. Noi am fost finanțați legal. Eu personal verific acest domeniu”, a declarat Ghimpu după audierile procurorilor.
Precizăm că, acum o lună, agenția „Omega” a anunțat că dispune de un material audio a unei convorbiri între un businessman italian și ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, precum și adjunctul acestuia, Corneliu Mârza, prin care omul de afaceri cerea 70 mii euro pe care i-a dat în campania electorală din 2010 pentru PL. Liberalii s-au angajat să răsplătească finanțatorul străin al campaniei electorale prin asigurarea condițiilor favorabile la licitații, dar nu şi-au respectat promisiunea.
În dosarul pornit de Procuratura Generală figurează numele ministrului Mediului, Gheorghe Șalaru, al viceministrului Corneliu Mârza și al fostului lider al fracţiunii PL din Consiliul municipal, Cornel Pântea.
Un liberal reformator, luat la ochi de Procuratură
Politică
11.06.2013
11:38
2419
2419
ziar.jurnal.md Liderul PL, Mihai Ghimpu, a fost citat astăzi la Procuratura Generală în calitate de martor în acest dosar. Șeful liberalilor afirmă că toate actele de care dispune partidul demonstrează că PL a fost finanțat doar de către cetățeni ai R. Moldova.
„Nu știu ce a făcut Șalaru și ceilalți, dar dacă se confirmă că astfel de tranzacții au avut loc, înseamnă că foștii noștri colegi trebuie să poarte răspundere. Partidul Liberal nu va avea de suferit dacă se va confirma că cetățeanul italian i-a dat lui Șalaru acești bani. Noi am fost finanțați legal. Eu personal verific acest domeniu”, a declarat Ghimpu după audierile procurorilor.
Precizăm că, acum o lună, agenția „Omega” a anunțat că dispune de un material audio a unei convorbiri între un businessman italian și ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, precum și adjunctul acestuia, Corneliu Mârza, prin care omul de afaceri cerea 70 mii euro pe care i-a dat în campania electorală din 2010 pentru PL. Liberalii s-au angajat să răsplătească finanțatorul străin al campaniei electorale prin asigurarea condițiilor favorabile la licitații, dar nu şi-au respectat promisiunea.
În dosarul pornit de Procuratura Generală figurează numele ministrului Mediului, Gheorghe Șalaru, al viceministrului Corneliu Mârza și al fostului lider al fracţiunii PL din Consiliul municipal, Cornel Pântea.
Stiri relevante
17.04.2020
10:35
18839
Vești PROASTE pentru Igor Dodon. Plahotniuc NU uită „TRĂDAREA” și îi va aplica o LOVITURĂ FATALĂ șefului statului. „El așteaptă momentul potrivit pentru a folosi tot ce are împotriva lui Dodon”
31.01.2020
13:15
8538
Dodon are șanse mari să PIARDĂ ALEGERILE prezidențiale și din acest motiv „sponsorii ruși” îl grăbesc să scoată la PRIVATIZARE mai multe bunuri: „Privatizările, plata datoriilor lui Dodon către Federația Rusă”
16.12.2019
13:25
4951
Un ex-ministru al Apărării îl DEMASCĂ pe șefului statului: „Igor Dodon își dorește o ARMATĂ INCAPABILĂ, mai slabă ca forțele ruse și separatiste din zona transnistreană. Dodon trebuie oprit, inclusiv prin ieșirea în stradă”
06.09.2019
11:45
3284
Anatol Șalaru: „Politicienii din arcul guvernamental încep sa-l depășească și pe Plahotniuc la capitolul ipocrizie și fariseism. Ce se mai aude cu anchetarea cumătrului care a asigurat vizita lui Șoigu? S-a pus din nou batista pe țambal?”
15.08.2019
17:14
5410
Plahotniuc și persoane din anturajul său au primit ARME de foc din partea fostului ministru al Apărării. Voicu: „Pentru ce merite? Fostul ministru Sturza și-a făcut cadou trei arme de foc. Nici catedră militară nu are, riscă să se RĂNEASCĂ”
04.06.2019
10:40
3348
Liderul PUN, despre negocierile dintre „ACUM” și PSRM: „Se pare că ne întoarcem în URSS”
05.04.2019
15:14
4747
Ghimpu, declarație SURPRINZĂTOARE: „Nimeni n-a înțeles de ce anume la 24 februarie au fost numite alegerile parlamentare...”
29.03.2019
12:18
7038
Ghimpu îi SFĂTUIEȘTE pe reprezentanții Blocului „ACUM” să meargă să discute cu Plahotniuc. „Dacă se tem, atunci să nu se bage în politică. În caz de anticipate, PD ar putea să câștige, iar „ACUM” și PSRM - să piardă”
11.03.2019
12:19
4444
Ghimpu: „Multă lume se întreabă dacă e corectă sau nu decizia „ACUM” de a NU participa la actul guvernării. Face să riscăm cu Acordul R. Moldova - UE?”
05.03.2019
10:00
4335
PUN recomandă Blocului „ACUM” să poarte discuții cu partenerii din România și SUA, înainte de a anunța decizia de participare sau neparticipare la crearea unei alianțe de guvernare

Top stiri
21.12.2025
20:33
293
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
512
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
559
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
582
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
726
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
721
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
653
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
742
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
833
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1191
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
796
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
976
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
848
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1087
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
968
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
961
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
951
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1023
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
932
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1210
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1160
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
995
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1042
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1031
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1402
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi