Un jurnalist din R. Moldova, cu dosar la Poliție, după ce a reclamat o crimă despre care fusese informat. ONG-urile de media: „ABSURD”
3494
Cuvântul Jurnalistul Victor Sofroni, unul dintre fondatorii săptămânalului independent „Cuvântul” din Rezina şi directorul postului „ImpulsTV” din Şoldăneşti, s-a ales cu un dosar după ce a a solicitat Poliției să verifice o informație despre o posibilă crimă care i-a fost transmisă de surse anonime.
Mai exact, lLa sfârșitul anului 2017, o persoană necunoscută i-a transmis jurnalistului Victor Sofroni, prin intermediului aplicației Viber, două imagini cu un cadavru uman care ar fi fost făcute în fâșia forestieră de la hotarul dintre raioanele Rezina și Orhei.
Pentru a verifica această informație, jurnalistul l-a contactat pe șeful Poliției din Șoldănești care a transmis semnalul Inspectoratului de Poliție de la Rezina. Grupul operativ al poliției a verificat locul presupusei crime şi nu a depistat niciun cadavru, iar ulterior s-a stabilit că imaginile care i-au fost transmise jurnalistului au fost preluate de pe o pagină din Internet şi se refereau la un caz care a avut loc în anul 2016 în Federaţia Rusă.

Urmare a acestei constatări, în ianuarie 2018, Poliţia din Rezina a intentat împotriva jurnalistului Victor Sofroni o cauză penală pentru huliganism, iar în iulie curent Procuratura Rezina a clasat procesul penal, recalificând învinuirea în temeiul prevederilor Codului contravenţional și îl învinuieşte de „chemarea intenţionat falsă a poliției”, jurnalistul riscând să fie sancționat cu o amendă.
Organizațiile neguvernamentale de media din R. Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu procesul contravențional care i-a fost intentat jurnalistului Victor Sofroni și solicită clasarea acestui dosar.
ONG-urile de media califică motivul intentării acestui proces și încadrarea juridică a pretinsei „contravenții” ca fiind absurde, în condițiile în care jurnalistul Victor Sofroni nu a făcut altceva decât să solicite verificarea de către Poliție a unei informații care i-a fost transmisă de persoane necunoscute. Jurnaliștii au obligația să verifice informația înainte de publicare, ceea ce a și încercat să facă Victor Sofroni. Totodată, nu există niciun argument care ar susține acuzația de chemare „intenționat falsă” a Poliției în acest caz.
„Solicităm Procuraturii Generale a Republicii Moldova și Inspecției procurorilor să verifice legalitatea acțiunilor Procuraturii Rezina în acest caz și să dispună clasarea procesului contravențional care îl vizează pe jurnalistul Victor Sofroni”, se arată într-o declarație făcută publică de opt organizații de media din R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















