Un europarlamentar ALDE critică faptul că opoziția din R. Moldova aduce luptele politice de la Chișinău la Bruxelles: „După părerea mea, UE trebuie să sprijine foarte rapid R. Moldova”
1745
captură „Uniunea Europeană este singura soluție de viitor pentru R. Moldova, iar Bruxellesul trebuia să ofere finanțarea de 100 de milioane de euro ca să demonstreze prezența sa în regiune”, a declarat europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, într-un interviu pentru Vocea Basarabiei TV.
Potrivit sursei citate, nu este normal ca luptele politice de la Chișinău să fie exportate în Parlamentul European și că disputele politice interne trebuie să fie rezolvate la Chișinău.
„Eu m-aș fi așteptat din partea tuturor forțelor politice din R. Moldova să găsească un numitor comun pentru a susține și a accelera parcursul european. Din păcate, sunt partide politice care vin aici, la Bruxelles, și profită de faptul că sunt membre ale unei familii politice europene și încearcă să facă politică partizană, de replici la adresa partidelor din coaliția de guvernare”, a menționat Norica Nicolai.
Europarlamentarul român a subliniat că este de condamnat și comportamentul unor politicieni de la Chișinău, care profită de faptul că sunt membre ale unor grupuri politice europene și atacă R. Moldova la forurile europene.
„Din păcate, este o clasă politică ce nu este în stare să vadă interesul național și își vede doar de interesul limitat, dorește voturi, dorește să ajungă la putere. Eu asta detest. Nu găsesc normal să vin și să cer măsuri împotriva țării mele pentru că nu am primit satisfacție într-o chestiune de natură politică. Și aș vrea ca măcar Chișinăul să aibă mai multă înțelepciune”, a precizat sursa citată.
Norica Nicolai este convinsă că UE nu trebuia să amâne acordarea finanțării europene pentru R. Moldova, deoarece banii sunt destinați pentru cetățeni. „Banii de la UE nu erau nici pentru primul ministru, nici pentru președintele Parlamentului. Erau destinați pur și simplu cetățenilor R. Moldova. Ori dacă noi nu înțelegem că nu trebuie să ne batem între noi, prejudiciind interesele cetățenilor, iertați-mă, dar nu merităm nici măcar un vot”.
În același context, Nicolai speră finanțarea va fi, totuși, oferită țării noastre până la sfârșitul anului. „Sper ca în toamnă să găsim soluții, așteptăm și raportul de țară, nu știu cât de pozitiv sau negativ va fi. Dar nu are nici un fel de relevanță. După părerea mea, UE trebuie să sprijine foarte rapid R. Moldova. Nu pentru interesele celor care o conduc acum, ci, dimpotrivă, pentru cetățeni”, a punctat eurodeputatul.
Europarlamentarul a mai adăugat că atât Bruxelles-ul, cât și Chișinăul au făcut foarte multe pentru parcursul european al R. Moldova: „Guvernul actual al R. Moldova se străduiește și în mare parte reușește să promoveze reformele la care s-a angajat în parcursul european al țării”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















