Un eurodeputat român a fost numit raportor al Parlamentului European pentru R. Moldova
1649
Europarlamentarul român, Dragoș Tudorache a fost numit noul raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către Tudorache pa pagina sa de Facebook, transmite Romanian Global News.
„Sunt onorat să fiu numit raportorul Parlamentului European pentru Moldova în această legislatură. Republica Moldova și evoluția socio-economică a fraților noștri de peste Prut a fost o preocupare permanentă pentru mine atât în perioada în care am făcut parte din guvernul Ciolos, cât și din momentul apariției PLUS", notează Tudorache.
Acesta susține că e de datoria UE să ajute Republica Moldova să se integreze în familia UE.
„Cred că avem o datorie față de noi să fim ceea ce așteaptă Moldova de la noi. Și avem o datorie să ajutăm Moldova să devină un laborator de bune practici pentru integrarea europeană. Din poziția mea de raportor și de membru al Parlamentului European mă voi asigura că evoluția relațiilor cu Republica Moldova va însemna un parcurs european dedicat cetățenilor moldoveni", a mai adăugat Tudorache.
În 2016, Dragoș Tudorache a fost numit ministru al afacerilor interne al României, după ce anterior fusese șef de cancelarie în Guvernul Cioloș, guvern apolitic, tehnocrat. El o ocupat această funcție până pe 4 ianuarie 2017, când a fost investit Guvernul Sorin Grindeanu, în urma alegerilor legislative.
Imediat după înființarea Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS) pe 15 decembrie 2018, Tudorache s-a înscris în acest partid și a candidat în alegerile interne ale acestuia pentru alegeri europarlamentare din 2019.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
















