Șanse mai mari pentru Tudor Deliu să devină DEPUTAT în circumscripția nr. 33. Fostul primar interimar al capitalei, în sprijinul liderului PLDM
5903
facebook Fostul primar general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a anunțat că-l sprijină pe liderul PLDM, Tudor Deliu, care candidează pentru fotoliul de deputat în circumscripția nr. 33.
„Pentru mine este foarte importantă perspectiva și dezvoltarea. Pentru mine este foarte important să avem nu doar un oraș, dar și o republică care să ofere siguranță, normalitate și viitor. Tocmai de aceea eu cred că toți funcționarii, deputații, parlamentarii, aleșii poporului, toate sistemele statului trebuie să fie în interesul cetățenilor. Asta am făcut eu în toată activitatea mea de peste 16 ani și asta voi face în viitor. Republica aceasta are nevoie de oameni buni peste tot. Iar în Parlament este nevoie de oameni care să termine vânătoarea de vrăjitoare”, a menționat astăzi Codreanu.
Potrivit lui, Parlamentul are nevoie de oameni inteligenți, somități ale societății noastre, care să vină cu proiecte adresate cetățenilor, pentru ca cetățenii acestei republici să ajungă să trăiască bine la ei acasă.
„Tocmai de aceea, eu am ales să îi ofer tot sprijinul meu domnului Tudor Deliu. La alegerile de pe 20 octombrie, în circumscripția 33, candidatul Tudor Deliu trebuie să câștige. Fac apel la toți susținătorii din Durlești, Codru, Trușeni, Sângera și Băcioi să iasă la vot și să-l susțină pe domnul Deliu în buletinele de vot. Profilul academic și experiența parlamentară fac din dumnealui un candidat excelent. Pe parcursul activității de deputat, dl Deliu a elaborat 152 de proiecte legislative. Oare câți deputați se mai pot lăuda cu așa performanță?”, se întreabă fostul primar.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















