R. Moldova ar fi pe LISTA lui Putin. „A declarat RĂZBOI și R. Moldova”; „Șansa noastră este că am scăpat de Dodon&Co, agenți cu acte în regulă ai Rusiei, dar mai e nevoie de timp și efort pentru a ne lăsa de „satana” pe deplin”
9586
R. Moldova, de rând cu alte state, ar fi pe lista lui Vladimir Putin, cel care denunță în cel mai brutal mod dreptul națiunilor la autodeterminare și revendică toate teritoriile care au fost cândva parte a Imperiului Rus, consideră fostul premier Ion Sturza.
„Să ne fie foarte clar, dincolo de retorica belicoasă și „argumentele istorice" aiuristice, Putin aseară a declarat război R. Moldova, revendicându-i teritoriile, iar de rând cu ea și Finlandei, Poloniei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Ucrainei, Georgiei, Armeniei, Azerbaidjanului, Kazahstanului, Turkmeniei, Tadjikistanului. El deplânge tot ceea ce crede ca a fost „похабный мир”, denunță dreptul națiunilor la autodeterminare și revendica toate teritoriile care au fost cândva un cadrul Imperiului Rus! Prima lui țintă este Ucraina, pe care el o detestă, considerând-o nestat, iar pe ucraineni – neoameni. După, doar Dumnezeu știe”, spune acesta, după ce Putin a recunoscut aseară așa-zisele „republici populare” Donețk și Lugansk.
„Acest собиратель „русских земель” (colector al pământurilor rusești n.r) a reușit să contrapună într-o perioadă foarte scurtă țara sa întregii lumi, transformându-i pe rușii din țară, dar și toată lumea în paria, hoți la drumul mare, oameni barbari, întorcându-i în Evul Mediu. Evident, nu are nicio șansă! Dar până când rușii, nu Putin, vor conștientiza acest lucru poate să fie foarte târziu”.
Sursa citată a mai adăugat că R. Moldova va trece prin vremuri tulburi și doar unitatea e salvarea.
„Șansa noastră este că acum un an am scăpat de Dodon&Co, agenți cu acte în regulă ai Rusiei. Da, mai e nevoie de timp și efort pentru a ne lăsa de „satana” pe deplin. Dar trebuie să o facem. Altfel, de ce mai trăim pe acest pământ, ca să fim robii cuiva? Vin vremuri tulburi, foarte tulburi. Trebuie să fim uniți și lucizi. Alături de lumea civilizată”, a conchis fostul prim-ministru al R. Moldova.
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















