PSRM amenință că NU va participa la următoarele ALEGERI parlamentare. Formațiunea lui Dodon cere intervenția organizațiilor INTERNAȚIONALE
6070
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) solicită examinarea în Parlament, în regim de urgență, a proiectului de lege cu privire la sistemul mixt de vot, care a fost propus ieri de președintele Igor Dodon. În acest sens, deputații socialiști au elaborat o inițiativă legislativă în susținerea tuturor propunerilor formulate de șeful statului.
„În cel mai scurt timp, PSRM va distribui proiectul tuturor misiunilor diplomatice acreditate în R. Moldova, precum și tuturor organizațiilor internaționale care supraveghează sau participă într-un fel sau altul la monitorizarea procesului electoral din R. Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
De asemenea, socialiștii îndeamnă toate organizațiile internaționale, în primul rând Uniunea Europeană, „să influențeze în măsura posibilităților asupra Partidului Democrat, pentru ca acesta să renunțe la inițiativa introducerii unui sistem uninominal de vot”.
Citește și: Partidul lui Plahotniuc REACȚIONEAZĂ la anunțul lui Dodon cu privire la sistemul MIXT: „Au ieșit cu o inițiativă doar când au înțeles că există voturile necesare”
„PSRM aduce în atenția tuturor organizațiilor internaționale că, în cazul adoptării proiectului inițiat de Plahotniuc și PD privind trecerea la sistemul uninominal de vot, PSRM își rezervă dreptul de a nu participa la următoarele alegeri parlamentare și prin toate căile posibile să blocheze aceste alegeri”, amenință socialiștii.
Citește și: Usatîi pune „TUNURILE” pe fostul său PARTENER, Dodon. „Mi-a promis la mine în casă că nu va colabora cu Plahotniuc”. Răspunsul Președinției: „Îl vom REEDUCA”
Amintim că Igor Dodon a propus ieri trecerea la sistemul mixt, în locul celui uninominal pe care îl vrea PD. Inițiativa lui Dodon a fost criticată de PD, dar și de partidele de opoziție din R. Moldova.
18.02.2026
10:09
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
08.07.2025
10:17
05.02.2025
14:29
06.04.2023
09:34
05.04.2023
13:14
16.03.2023
13:27
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















