Părinții din Chișinău, OBLIGAȚI să bage mâna în buzunare, pentru ca elevii să poată frecventa grupele cu program prelungit. Ion Ceban a CONFIRMAT că municipalitatea nu va mai plăti integral acest serviciu pentru 40 000 de copii
3654
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, infirmă că instituția pe care o conduce ar fi desființat grupele cu program prelungit în școlile din capitală, dar în același timp recunoaște că acest serviciu, de care beneficiau 40 000 de copii, nu va mai fi pe gratis, așa cum a fost până la 1 ianuarie 2024.
Potrivit lui Ceban, părinții vor fi obligați să plătească între 360 de lei și 690 de lei pe lună, în funcție de programul ales.
„Grupele cu program prelungit din școlile capitalei vor continua să activeze, iar acuzațiile lansate necontenit de exponenții guvernării, precum că aceste servicii au fost suspendate de Primăria Chișinău, reprezintă un fals și manipulare. Municipalitatea a elaborat o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial pentru grupele cu program prelungit, iar până la sfârșitul săptămânii vom încheia toate procedurile birocratice, ca să venim cu noul regulament de activitate.
Până în 31 decembrie 2023, din cele 1 040 de grupe care activau, 93% la sută erau cu un program prelungit de trei ore, serviciu achitat integral de municipalitate, iar pentru celelalte ore părinții achitau neoficial plăți, sume care variau între 300 și 1 200 de lei pe lună. Acum, în baza unei formule elaborate împreună cu directorii școlilor, cu juriști și contabili, pentru pentru un program de trei ore părinții vor achita 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei. Totul va fi legal și contabilizat. Părinții vor primi bon de casă, după același model utilizat în grădinițe”, a menționat Ceban astăzi, în cadrul ședinței tradiționale de luni, cu participarea șefilor subdiviziunilor Primăriei Chișinău.
Edilul a subliniat că Primăria Chișinău va achita integral toate sumele, inclusiv pentru alimentație, doar pentru 6 000 de copii din familiile social-vulnerabile.
„Finanțarea grupelor cu program prelungit a început acum trei ani. Nu a fost mereu așa, precum se vehiculează. Anterior, toate aceste servicii erau achitate din bugetele instituțiilor educaționale. Acum, însă, municipalitatea nu-și mai poate asuma aceste cheltuieli, după presiunile financiare la care este supusă de către guvernare”, a conchis Ceban.
Menționăm că, recent, consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate au scos la iveală faptul că primarul Ion Ceban a împotmolit Primăria Chișinău în datorii, după ce s-a împrumutat la greu din bănci și trebuie să întoarcă numai dividende în sumă de trei miliarde de lei. Anularea finanțării grupelor cu program prelungit din școli și tăierea salariilor asistenților sociali sunt acțiuni menite să economisească banii pentru a putea plăti din datoriile către bănci.
18.06.2026
10:44
238
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
272
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
545
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
583
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
548
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
643
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
684
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
641
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
678
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
747
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
18.06.2026
07:54
224
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
527
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
566
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
530
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
620
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
667
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
628
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
663
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
731
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
677
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
542
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
651
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
613
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
783
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
677
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
687
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
618
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
825
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
760
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
937
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
1002
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
1065
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
1035
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
955
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1384
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1316
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Horoscopul zilei 18.06.2026
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














