Maia Sandu DEMONTEAZĂ acuzațiile lui Stoianoglo: „Procurorul general face front comun cu PENALII, devenind instrument și complice în același timp. Nici Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze nu vor opri reforma”
3759
Președintele Maia Sandu infirmă faptul că ar fi cerut Procuraturii să inițieze dosare penale pe numele lui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Vladimir Voronin, așa cum a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, procurorul general Alexandr Stoianoglo.
„Declarațiile făcute astăzi de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, sunt false și iresponsabile. La ședința Consiliului Suprem de Securitate din 10 august s-a discutat despre faptul că membrii a două grupări criminale, implicați în cazuri mari de corupție, părăsesc nestingherit țara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri sau pentru a-i readuce în R. Moldova, ca să fie trași la răspundere. Nu s-a discutat despre dosare împotriva opoziției, așa cum dezinformează procurorul general. Înainte să facă declarații, dl Stoianoglo ar fi trebuit să consulte procesul-verbal al acelei ședințe la care el, apropo, nu a găsit de cuviință să se prezinte”, a reacționat Maia Sandu, după conferința lui Stoianoglo.
Potrivit șefului statului, Alexandr Stoianoglo ar face bine să aplice legea și să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupție.
„Asta am cerut mereu procurorului general și asta am cerut la ședința CSS din 10 august. De fiecare dată, Alexandr Stoianoglo a venit cu justificări pentru lipsa de rezultate. Prin declarațiile de azi, actualul procuror general face front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp și își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului. Nici dl Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze acesta nu vor putea opri cea mai importantă reformă de care are nevoie țara – curățarea sistemului judecătoresc și cel al procuraturii de influența grupărilor corupte”, a punctat președintele R. Moldova.
De menționat că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, le-a ridicat mingea la fileu socialiștilor prin declarația făcută astăzi. La scurt timp, Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a venit cu o reacție dură la adresa șefului statului, pe care au comparat-o cu Vlad Plahotniuc. „PSRM va depune tot efortul pentru a apăra statul de drept în R. Moldova și se va opune pe toate căile legale unei noi capturări a statului de către un alt regim, de aceeași sorginte pe care a avut-o și regimul Plahotniuc”, se arată în declarația PSRM.
02.02.2026
12:06
3814
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2521
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3163
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1508
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2300
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
4043
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3971
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2184
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
28.02.2025
15:13
3647
Dosarul „Laundromat” NU este MACULATURĂ, așa cum afirma ex-procurorul general Stoianoglo. Un fost JUDECĂTOR a fost recunoscut vinovat pentru legiferarea spălării a 1,2 MILIARDE de dolari, însă a scăpat basma curată
24.02.2025
14:43
2457
Fugarul Platon este așteptat cu martorii săi în fața instanței de judecată: „Având intenția de a sustrage mijloace financiare de la BEM, Platon a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari”
02.06.2026
14:28
281
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
244
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
452
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
468
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
407
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
441
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
417
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
411
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
869
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
712
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
946
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
850
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1184
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1250
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1237
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1493
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1500
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1706
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1659
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1471
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1762
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1797
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1626
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1638
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2297
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














