Încă un CANDIDAT la funcţia de PREŞEDINTE? El e cel care ar putea să-l învingă pe Dodon la prezidenţiale
4847
Preşedintele Mişcării Ecologiste din R. Moldova, deputat al primului Parlament, Alecu Reniţă, ar putea candida la alegerile prezidenţiale din toamna aceasta. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă, astăzi, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion.
„La Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române a fost menționat numele celui care l-ar putea învinge în alegerile prezidențiale din R. Moldova pe socialistul Igor Dodon. Este vorba despre Alecu Reniță. Jurnalistul de mediu a fost anunțat ca cel mai potrivit viitor președinte peste Prut de către George Simion, în cadrul Congresului național al Alianței pentru Unirea Românilor", se arată într-un comunicat de presă al AUR.
„Frații noștri de peste Prut sunt parte integrantă a națiunii române și a AUR despre care sperăm că îi va aduce laolaltă, cât mai repede, pe toți unioniștii. Printre vorbitori l-am remarcat pe cel mai potrivit om pentru a fi viitorul președinte al R. Moldova.
Sunt convins că într-un viitor nu îndepărtat vom fi iarăși Regatul României Mari și națiunea română nu va mai avea graniță la Prut”, a declarat George Simion, proaspăt ales copreședinte al formațiunii politice A.U.R.
„Acest Congres, acești oameni care vin sub aceeași flamură ar trebui să garanteze că nimeni, niciodată nu va submina temeliile României moderne. Basarabia, printr-o minune a lui Dumnezeu, a reușit să păstreze, printr-o formă sau alta, 4 milioane de români, dincolo de crimele comise de regimul sovietic. Pentru noi, România întreagă este cea care a fost începută pe 27 martie, la Chișinău, continuată la Cernăuți și finalizată la Alba Iulia. E important să avem în țară un partid care să nu promoveze ce au promovat partidele și alte instituții din România în ultimii 30 de ani, politici falimentare pentru ideea românească. Fără întreținerea unui guvern antiromânesc la Chișinău, Basarabia ar fi fost astăzi în cadrul României întregite. Să știți că orice s-ar întâmpla, noi iubim România, noi iubim românii, iubim poporul român și România de la 1 decembrie 1918!”, a afirmat Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.
Fost deputat în primul Parlament de la Chișinău, Alecu Reniță a făcut parte din delegațiile venite din R. Moldova să participe la Congresul național al AUR, în cadrul căruia s-a ales conducerea partidului, s-au votat statutul și programul politic și a fost prezentată strategia pentru alegerile locale și parlamentare care vor avea loc în România anul acesta. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai mișcării politice UNIREA, în frunte cu Valeriu Munteanu, președintele Partidului Uniunea Salvați Basarabia, care a ținut o scurtă alocuțiune.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















