Ambasadorul Federației Ruse a venit la Președinție. Maia Sandu a insistat ca Rusia să evacueze sau să DISTRUGĂ armamentului fostei Armate a 14-a de la Cobasna
15114
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. Oficialii au făcut un schimb de păreri despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală dintre cele două țări.
În cadrul discuției, au fost abordate probleme din domeniile energetic și economic, anunță Preşedinţia.
În același timp, șefa statului a apreciat progresul atins în negocierile care vizează acordul privind protecția socială a cetățenilor R. Moldova ce trăiesc sau lucrează în Federația Rusă, menționând importanța semnării cât mai urgente a acestui document.
La fel, Maia Sandu a salutat disponibilitatea părții ruse de a contribui la reconstrucția a două instituții de cultură din republica noastră.
De asemenea, Maia Sandu a reiterat interesul autorităților de la Chișinău de a avansa în dialogul pe subiectul distrugerii munițiilor stocate în depozitul de la Cobasna din stânga Nistrului.
Cei doi oficiali au abordat și situația tensionată dintre Federația Rusă și Ucraina.
„Iar în ceea ce privește contextul regional, Maia Sandu și-a exprimat speranța că va fi identificată o soluție pașnică și că dialogul va conduce la dezescaladarea situației”, se mai arată în comunicatul Președinției.
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















