Ucraina a suspendat exportul de energie electrică în R. Moldova şi Belarus
2975
bani.md Republica Moldova și Belarus nu vor mai primi energie electrică din Ucraina. Decizia a fost luată de autoritățile de la Kiev din cauza cantităţii insuficiente de energie pe piaţa internă, a anunţat Serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Energiei. Astfel, va fi evitată deconectarea consumatorilor ucraineni de la curentul electric.
„Pentru a menţine un echilibru între consum şi generarea de energie electrică în sistemul integrat energetic al Ucrainei s-a decis suspendarea temporară a exportului de energie în Republica Moldova şi Belarus”, se spune într-un comunicat emis de autoritățile ucrainene, citat de Ria Novosti.
Amintim că, în septembrie 2014, Ucraina a redus la jumătate livrările de energie electrică în Republica Moldova. Fostul ministru al Energiei, Iurie Prodan, avertiza atunci că o suspendare completă a livrărilor de energie spre Republica Moldova ar putea priva în totalitate de curent electric regiunea Odesa, deoarece cele două sisteme energetice sunt interconectate.
Problemele au apărut în Ucraina din cauza deficitului de cărbune, după ce bazinul de huilă din estul ţării şi minele din Donbas au fost preluate de separatiști, iar o parte – distruse în urma bombardamentelor.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:23
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
21.09.2026
11:06
21.09.2026
10:54
21.09.2026
10:40
21.09.2026
10:31
21.09.2026
09:58
21.09.2026
09:51
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















