Ședință de URGENȚĂ la Președinție: Consiliul Național de Securitate analizează pregătirea pentru sezonul rece
809
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va prezida luni, începând cu ora 13:00, ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Reuniunea a fost convocată în regim de urgență pentru a examina principalele provocări din domeniul energetic și pentru a stabili măsurile de protecție a țării în pragul sezonului rece.
Pe agenda discuțiilor de la Președinție se află analiza impactului crizei energetice internaționale asupra Republicii Moldova, precum și identificarea soluțiilor concrete pentru consolidarea rezilienței energetice naționale. În contextul incertitudinilor accentuate de pe piețele internaționale, membrii Consiliului vor evalua gradul de pregătire a sistemului național pentru perioada de iarnă.
Atenția va fi concentrată pe acțiunile menite să reducă vulnerabilitățile energetice ale țării și să sporească capacitatea de răspuns rapid la eventualele riscuri sau perturbări în aprovizionare.
La finalul întrevederii, la ora 15:30, Președinta Maia Sandu va susține declarații de presă, în cadrul cărora va prezenta principalele concluzii ale reuniunii CNS și va detalia pachetul de măsuri analizat pentru garantarea securității energetice a Republicii Moldova în perioada următoare.
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
04.11.2026
17:02
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















