Trupele RUSEȘTI, staționate ilegal în stânga Nistrului, continuă să TENSIONEZE situația la granița cu Ucraina. Militarii GOTR au simulat ATACURI asupra țintelor concrete, cu folosirea lansatoare de GRENADE
2659
Profimedia Images Militarii Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), staționați ilegal în stânga Nistrului, au desfășurat noi exerciții militare pentru pregătirea de luptă, pe fondul temerilor occidentale cu privire la o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia, potrivit The Moscow Times. De data aceasta militarii ruși au fost antrenați cum să tragă din lansatoarele de grenade.
Pe 25 ianuarie, Grupul Operațional al Forțelor Ruse - creat pe rămăşiţele Armatei a 14-a a URSS şi care nu face parte din contingentul rusesc de menţinere a păcii în Transnistria - a efectuat alte exerciţii de pregătire de luptă, simulând chiar atacuri asupra instituţiilor oficiale de la Chişinău.
Exercițiile vin după avertismentul Ucrainei de luna trecută potrivit căruia serviciile secrete ruse ar putea pregăti „provocări false” împotriva trupelor ruse staționate în regiunea separatistă nerecunoscută pentru a justifica o invazie în Ucraina.
Săptămâna aceasta, Grupul Operațional al Forțelor Ruse (OGRF) a organizat exerciții de antrenament la poligonul de tragere din Transnistria împotriva unor „ținte care simulează unități inamice de infanterie și tehnică militară in deplasare”.
„Militarii au desfășurat mișcări sub acoperire, luând poziții de tragere și apelând la deghizări improvizate”, a spus Ministerul Apărării într-un comunicat.
Citește și: Exerciții de LUPTĂ: Forțele speciale ruse din Transnistria au simulat ASALTUL Guvernului de la Chișinău
„A fost acordată o atenție specială distrugerii țintelor mici situate la distanțe mari”, se mai spune în același comunicat, care mai precizează că trupele ruse au folosit lansatoare automate de grenade AGS-17.
Armata rusă nu a precizat câți militari au fost implicați în manevrele „planificate”, transmite digi24.ro.
Organizația Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție susținută de Republica Moldova în 2018 prin care cere retragerea imediată și completă a forțelor ruse de menținere a păcii din Transnistria. Președintele pro-european al Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut ca trupele ruse să se retragă din Transnistria de la alegerea ei din 2020.
Aceste exerciții au loc în contextul avertismentelor lansate de serviciilor secrete ucrainene, potrivit cărora serviciile speciale ruse ar putea pregăti „provocări cu steag fals” împotriva trupelor ruse staționate în regiunea separatistă nerecunoscută, pentru a justifica o invazie mai largă a Ucrainei.
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















