„Trădări” pe bandă rulantă în raioane: Reprezentanții PPDA votează diferit de cei ai PAS și înscăunează democrați sau socialiști la președinția raioanelor
4432
UPDATE // Și raionul Drochia are, de astăzi, un nou președinte, pe socialistul Alexei Vasilean.
Acesta a votat de consilierii raionali PSRM, PDM, Partidul „ȘOR”, dar și patru din cei șapte reprezentanți ai blocului ACUM - trei de la PPDA și unul de la PAS (Sergiu Cațer, Svetlana Conea, Iurie Ostavciuc și Mihail Dobândă).
*********************
Consilierii raionali ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu acționează în toate cazurile uniți, în cadrul Blocului „ACUM”, atunci când aleg președinții de raioane.
În funcție de situație, unii fac coaliții cu socialiștii, cu democrații și chiar cu cei de la Partidul „Șor”, în detrimentul colegilor de bloc.
După ce, săptămâna trecută, liderul Organizației Teritoriale Strășeni a PPDA, Pavel Tamaciuc, a fost ales președinte de raion de către patru colegi de-ai săi, dar și de către consilierii socialiști, democrați și cei ai Partidului „Șor”, iar vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, a anunțat că aceștia ar putea rămâne fără sprijin politic, la Dubăsari a fost înscăunat socialistul Grigore Filipov, votat inclusiv de patru consilieri ai fracțiunii Blocului „ACUM”.
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, anunță astăzi „o nouă trădare” a colegilor de bloc.
„Platforma DA trădează din nou. De data asta, doi consilieri raionali PPDA din Căușeni, Nicolae Ermurache și Rodica Popa, au refuzat să voteze candidatul PAS la funcția de președinte al raionului Căușeni. În schimb, au votat candidatul PD-ului… Da, apropo, trădătorul Nicolae Ermurache s-a ales cu funcția de vicepreședinte al raionului Căușeni”, a scris Litvinenco pe Facebook.
Vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, afirmă, cu referire la acest caz, că cei doi consilieri de la Platforma DA au fost „corupți și amenințați” în Căușeni.
„Azi ei au refuzat semnarea unui acord de coaliție între ACUM, PLDM și PCRM, convenit public ieri-seara, și au votat pentru președinte PD. Dureros pentru noi că unii oameni din echipa noastră nu rezistă. Mi-am asumat acest păcat. Miercuri acești doi consilieri vor fi excluși din partid. De la alegătorii noștrii public cer scuze. Nimic nu poate justifica trădarea!”, a spus Slusari.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















