STUDIU // Câteva lucruri TOTAL NEAȘTEPTATE care fac o persoană mai puțin atrăgătoare
2040
sursa: google.ro Dincolo de aspectul fizic, oamenii sunt atrași de anumite calități și trăsături de caracter ale unui potențial partener.
Dar cercetătorii au aflat și ce anume îi poate respinge, iar descoperirile sunt surprinzătoare.
Chiar și o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic poate fi considerată mai puțin atrăgătoare de reprezentanții sexului opus dacă prezintă una dintre aceste caracteristici:
Nu are simțul umorului
Dacă întrebi o persoană care sunt principalele cinci calități pe care le caută la un partener, sunt șanse mari ca simțul umorului să se afle printre ele. Un studiu realizat în anul 2009 a evidențiat faptul că oamenii care nu au simțul umorului sau au unul sub medie sunt considerați mai puțin atrăgători decât cei care au un simț al umorului foarte bine dezvoltat.
Nu doarme suficient
De parcă lipsa somnului nu ar fi avut deja suficiente efecte negative, oamenii de știință au descoperit că această problemă face ca o persoană să pară mai puțin atractivă în fața potențialilor parteneri. În cadrul un studiu realizat în anul 2010, participanții au fost rugați să le ofere calificative unor persoane care au dormit opt ore și persoanelor care nu dormiseră de 31 de ore.
Cei din grupul din urmă au fost considerați mai puțin atrăgători, mai puțin sănătoși și chiar triști.
Este leneșă
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Binghamton din Statele Unite, persoanele leneșe sunt mai puțin atrăgătoare pentru reprezentanții sexului opus. În cadrul experimentului, cercetătorii le-au cerut unor studenți să clasifice de-a lungul unui curs de șase săptămâni cât de atrăgători îi consideră pe ceilalți participanți, în funcție de calitățile personale ale acestora, atât la începutul cât și la finalul cursului.
Atunci când au analizat rezultatele, cercetătorii au descoperit că oamenii care s-au dovedit leneși de-a lungul cursului au fost considerați mai puțin atrăgători, deși la începutul cursului fuseseră considerați atrăgători.
Sursa: eva.ro
17.08.2018
19:30
25.12.2017
11:09
06.06.2017
18:02
16.04.2015
12:38
02.01.2014
10:17
27.09.2013
11:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















