Studenții Universității Agrare din Moldova pot reveni în căminul din centrul capitalei. Dispoziția a fost semnată
3071
agora.md
Studenții Facultății de Medicină Veterinară ai Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM) au undă verde pentru a se întoarce în căminul din centrul Chișinăului. Administratorul căminului nr. 3 din bulevardul Grigore Vieru 8 spune că dispoziția de a accepta studenții înapoi în cămin a fost emisă ieri, 20 septembrie, transmite agora.md.
„De ieri a fost dată dispoziția de către instituție. Chiar domnul Daicu (n. r. - prorectorul responsabil de domeniul administrării și gospădăriei) personal a sunat și domnul decan a anunțat să acceptăm studenții”, a spus Sergiu Didoruc.
Potrivit lui, câțiva studenți au venit deja ieri la cămin pentru a se caza.
Anterior, mai mulți studenți au depus cereri prin care au solicitat întoarcerea în căminul în care au stat până acum.
Amintim că studenții din anul doi și mai mari ai Facultății de Medicină Veterinară au fost transferați în căminul de pe strada Mircești 21/1, situat în campusul universitar al UASM. Nemulțumiți de mutare, unii dintre aceștia au au spus că vor să se întoarcă în căminul din centrul orașului, pe motiv că în cel din strada Mircești condițiile de cazare sunt mai proaste.
La ședința Guvernului din 12 septembrie, Pavel Filip l-a muștruluit pe fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, actualul rector al Universității Agrare din Moldova, Liviu Volconovici, la subiectul transferului celor peste 100 de studenți. Premierul a declarat atunci că „da, e bun pentru construcții, dar nu vă chinuiți, că nimeni nu va pune mâna pe acest pământ. Anulați ordinul, lăsați studenții în pace”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















