Spicherul Grosu, mesaj TRANȘANT pentru reprezentanții regimului SEPARATIST de la Tiraspol: S-a terminat PRIVILEGIILE și cu CEDĂRILE făcute de Chișinău
22613
Facebook Chișinăul a făcut tot timpul cedări în discuțiile cu reprezentanții regimului separatist de la Tiraspol, dar acest lucru nu a fost apreciat. Dimpotrivă, autoritățile nerecunoscute provoacă diferite incidente, sechestrează oameni, tensionează la maximum situația din zona de securitate, iar ulterior, când lucrurile revin cât de cât la normal, se laudă că ar face cedări, a declarat președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernământ, Igor Grosu.
„R. Moldova a demonstrat de-a lungul timpului, malul drept, că ne onorăm angajamentele, nu suntem noi cei care provoacă destabilizările și incidentele. Dimpotrivă, autoritățile separatiste din stânga Nistrului le provoacă, ei sechestrează oameni, ei îi arestează. Glijin, alții, care nici nu știm unde se află, întrucât avocații nu au acces la ei. De aceea, elementul de destabilizare, de provocări, e în partea ceea, nu-i în partea asta”, a declarat spicherul într-un interviu pentru un post de radio.
Chișinăul tot timpul a întreprins acțiuni de apropiere a celor două maluri ale Nistrului, însă acestea au fost boicotate de conducerea separatistă de la Tiraspol.
„De-a lungul timpului, evident, s-au făcut foarte multe cedări, dar ele nu au fost apreciate la justa valoare. Inițial institui interdicții de acces la terenurile agricole, după care vii la masa negocierilor și să spui: „Dle, ok, noi vă facem o cedare”. Asta nu-i cedare! Sau să institui, nu știu câte, 40 de posturi de control, după care să reduci vreo trei-patru și să spui că asta-i cedare. Asta nu-i serios. Numerele de înmatriculare neutre – asta au fost o cedare din partea R. Moldova. Hai, eu am o părere aparte despre lucrul acesta, dar a fost o cedare mult discutată și cu mediatorii. S-a oferit ajutor în perioada pandemiei. Noi, necondiționat, am trimis în stânga Nistrului 10% din toate donațiile de vaccin. Eu zic că noi am cedat multe și lucrul acesta, dimpotrivă, nu tot timpul a fost apreciat”, a punctat Grosu.
Sursa citată a ținut să sublinieze că ar fi un moment favorabil ca acest conflict să fie rezolvat, dar totul depinde de Rusia. „Ar fi o oportunitate pentru toate părțile implicate să iasă onorabil, hai să zic eu, prin soluționarea acestui conflict. Iar noi trebuie să dialogăm, trebuie să găsim soluții pentru cetățenii noștri, trebuie să creăm pe malul drept instituții funcționale, să facem justiție, să facem reforme, să facem ca ajutorul, salariile să fie mai bune, pensiile, condițiile de investiții mai bune, pentru ca malul drept să devină mai atrăgător în primul rând pentru cetățenii noștri”.
Oficialul a adăugat că, pe 31 martie 2022, expiră contractul de furnizare a energiei electrice de la centrala de la Cuciurgan, iar pe viitor această întreprindere nu va mai fi avantajată. „Noi am adoptat o lege prin care obligatoriu trebuie să fie doi furnizori de energie, asta sparge, scoate din zona de confort furnizorul principal. Până acum cumva era singurul… Tiraspolul poate să spună că e vorba de o blocadă, poate să spună ce vrea.
Noi suntem un stat care subscriem la regulile civilizaționale și, credeți-mă, când ajunge la nivel de business, business curat, Tiraspolul foarte bine intră în esența regulilor businessului pe piețele europene, pe piețele asiatice. Ei sunt foarte buni la capitolul acesta. În rest, e bravadă și propagandă, nimic mai mult. O să se conformeze toți cei care vor să furnizeze energie electrică pe malul drept și, credeți-mă, ei vor să furnizeze energie electrică pe malul drept, noi asta știm, și ei știu că noi știm. Creăm reguli civilizate pentru toți cei care vor să participe la această achiziție. Electricitate o să fie, o să avem grijă ca toți cetățenii, toți agenții economici să aibă electricitate, asta e sarcina noastră. Acum că cineva mult timp a fost într-o zonă așa, privilegiată… se termină cu zona asta de privilegiu și va trebui să joace într-un spațiu concurențial”, a conchis Grosu.
Autoritățile de la Chișinău au transformat importul de energie electrică într-o formă de finanțare a separatismului de la Tiraspol – peste 70% din electricitatea importată, 2 miliarde Kwh, se cumpără de la centrala electrică de la Cuciurgan, aflată pe teritoriul transnistrean și controlată de concernul rus „Inter RAO EES”, scrie bani.md. Curentul electric este produs din gazul care nu este plătit, iar datoria în prezent este peste 7,4 miliarde USD. Periodic sunt pronunțate hotărâri ale instanțelor internaționale pentru legalizarea datoriile la gaz, puse pe seama „Moldovagaz”.
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















