Stiri

Șase companii s-au înscris în CURSA privind livrarea energiei electrice în R. Moldova, începând cu 1 aprilie 2022. „Mолдавская ГРЭС”, PRECALIFICATĂ cu rezerve. Câștigătorul licitației va fi anunțat pe 28 februarie

Actualitate 09.02.2022 13:28 Vizualizări3824
Șase companii s-au înscris în CURSA privind livrarea energiei electrice în R. Moldova, începând cu 1 aprilie 2022. „Mолдавская ГРЭС”, PRECALIFICATĂ cu rezerve. Câștigătorul licitației va fi anunțat pe 28 februarie
Poză simbol

Șase companii, inclusiv de peste hotarele R. Moldova, vor participa la licitația pentru procurarea energiei electrice, începând cu 1 aprilie curent, comunică ÎCS „Premier Energy” SRL.

Potrivit „Premier Energy”, actualul contract cu Centrala de la Cuciurgan (ЗАО „Mолдавская ГРЭС”) expiră pe 31 martie curent.

CITIȚI și DECIS // R. Moldova nu va mai depinde de Centrala de la Cuciurgan: Legea nouă prevede achiziționarea de energie electrică din cel puțin două surse

Totodată, cel mai mare furnizor de energie electrică din R. Moldova a subliniat că, în termenul prestabilit, au fost depuse două dosare noi de la potențialii furnizori.

Furnizorii și producătorii, evaluați și precalificați pentru licitație:

1. ЗАО „Mолдавская ГРЭС”,

2. SA „Energocom”,

3. „D..Trading” LLC (grupul DTEK),

4. „DE Trading” LLC (grupul Donbassenergo)

5. S.R.L. Navitas Energy,

6. S.R.L. Furnizare Energie.

„Precizăm că, ЗАО „Mолдавская ГРЭС”, „DE Trading” LLC (grupul Donbassenergo) și SRL Furnizare Energie au fost precalificați sub rezervă, fapt despre care au fost informați în modul corespunzător. Furnizorii precalificați ce vor satisface definitiv cerințele complete de calificare sunt invitați să depună ofertele lor conform cerințelor Caietului de sarcini până la data de 28 februarie 2022, ziua când se va desfășura licitația pentru procurarea energiei electrice”, se arată într-un comunicat al Departamentul Relații Externe și Comunicare din cadrul ÎCS „Premier Energy” SRL.

Amintim că, recent, Parlamentul de la Chișinău a modificat Legea cu privire la energia electrică, iar noile prevederi instituie un mecanism de asigurare a achiziției de energie electrică din cel puțin două surse, ca măsură de creștere a siguranței în aprovizionarea cu energia electrică a R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 511 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri