SPAIMA raioanelor Criuleni și Dubăsari, la ÎNCHISOARE: Cel puțin 15 LOVITURI date în câteva zile, inclusiv de trei minori
2715
Patru persoane, trei dintre care sunt minori, ar fi săvârșit cel puțin 15 furturi de la începutul acestei luni pe teritoriul raioanelor Criuleni și Dubăsari, iar bunurile sustrase se ridică la suma de peste 140 de mii de lei.
Aceștia a fost reținuți de Poliție, tânărul de 19 ani fiind arestat pentru 30 de zile, iar minorii de 15 și, respectiv, 16 ani sunt cercetați în libertate.
Poliția susține că gruparea ar fi comis patru furturi din locuințe, alte patru din magazine sau gherete, patru spargeri de automobil, precum și a răpit un autoturism. Mai mult decât atât, s-a stabilit că suspecții ar fi săvârșit încă două furturi în raionul Dubăsari. Suspecții acționau atât noaptea cât și ziua, prin spargerea geamurilor sau a ușilor, când proprietarii nu erau acasă.
Bănuiții luau tot ce le cădea în mână - bani, bijuterii, tehnică etc., bunurile fiind depozitate la domiciliul unuia dintre suspecți, dar și în ascunzișuri, apoi vândute.
Dacă vor fi găsit vinovați, cei patru riscă până la cinci ani de închisoare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















