SIMPTOME ale cancerului pe care obişnuim să le ignorăm
2937
sursa: csid.ro Multe dintre semnele cancerului imită simptome ale altor boli sau afecţiuni, aşa că este uşor să le ignori. Cei mai mulţi dintre doctori sunt de acord: este important să-ţi cunoşti corpul şi în momentul în care observi o durere neobişnuită sau orice altă schimbare care persistă sau, mai grav, se înrăutăţeşte, trebuie să consulţi un doctor.
Sângerările după menopauză
Nu este ceva neobişnuit ca femeile să observe câteva pete uşoare chiar şi după ce au trecut prin menopauză. Însă dacă apar pete asemănătoare celor de la menstruaţie ar putea fi un semn de avertizare pentru cancerul de col uterin. Vestea bună este că femeile diagnosticate în stadiul incipient, în momentul în care cancerul nu s-a răspândit, au o rată de supravieţuire de 5 ani de 88%, potrivit Societăţii Americane de Cancer.
Apariţia unor gropiţe, modificări de culoare sau alte schimbări la nivelul sânilor
O umflătură neobişnuită este un semn cunoscut al cancerului de sân. Dar şi alte modificări la nivelul sânilor pot indica posibilitatea cancerului de sân. Dacă observi o gropiţă, o umflătură, sensibilitate sau chiar decolorare la nivelul sânilor ar putea fi un motiv de îngrijorare. Aceste semne nu înseamnă neapărat că trebuie să te panichezi, dar este recomandat să faci un control.
Balonare
Aproape orice femeie trece prin asta, mai ales în acea perioadă a lunii. Dar, dacă observi că senzaţia de balonare persistă după menstruaţie sau te simţi constipată, ar putea fi un simptom al cancerului ovarian sau al celui de col uterin. În cazul în care trec câteva săptămâni şi starea ta nu se îmbunătăţeşte este foarte important să te programezi la un control medical. Multe paciente care au primit diagnosticul de cancer ovarian au resimţit simptome vagi precum balonarea şi, de cele mai multe ori, le-au ignorat timp de luni de zile.
Ciclu menstrual neregulat şi dureri pelviene
Nu este neobişnuit pentru femei să aibă ciclul menstrual neregulat, dar dacă această situaţie persistă sau dacă începi să ai sângerări neaşteptate sau dureri pelviene, o ecografie transvaginală ar putea risipi orice temeri în legătură cu o posibilă formă de cancer.
Tuse cronică
Toată lumea răceşte şi se confruntă cu tusea. Dar dacă tusea persistă mai mult de trei săptămâni şi nu ai alte simptome asociate în mod obişnuit cu răceala sau alergiile (cum ar fi nasul înfundat, de exemplu) ar putea fi un simptom precoce al cancerului pulmonar. Şi leucemia poate avea simptome asemănătoare cu bronşita sau o răceală.
Dacă tusea persistă sau apar urme de sânge acestea sunt schimbări importante. Unii pacienţi care suferă de cancer pulmonar spun că au dureri de piept când tuşesc, care se extind la umăr şi la braţ.
Durere de stomac sau greaţă
O durere de stomac este ceva atât de comun încât foarte rar ar putea însemna că ai cancer. Dar dacă observi că durerea persistă sau ai tot timpul senzaţia de greaţă este important să mergi la doctor. Ar putea fi ulcer, dar acestea sunt şi simptome ale leucemiei sau ale cancerului de esofag, de ficat, de pancreas sau al celui colorectal.
Infecţii sau febră frecventă
Dacă în mod obişnuit nu ai probleme de sănătate, dar observi că începi să te îmbolnăveşti sau să ai febră tot mai des, acestea ar putea fi semne ale leucemiei. Leucemia este o formă de cancer a sângelui, caracterizată de excesul de celule tinere si de globule albe mature. Astfel, sistemul imunitar este slăbit, iar organismul face faţă mai greu infecţiilor. Fii atentă la simptome asemănătoare cu gripa sau răceala precum febra sau dureri ale corpului, care nu dispar.
Dificultate la înghiţit
Un asemenea simptom care pare banal trebuie investigat serios, el poate semnifica inclusiv o patologie severă – cancerul de stomac sau de laringe. În cazul fumătoarelor, riscul de cancer pulmonar este unul ridicat.
Vânătăi inexplicabile
Dacă te trezeşti cu o vânătaie misterioasă – cel mai probabil nu ai motive de îngrijorare. Poate te-ai împiedecat în drum spre baie. Dar dacă începi să observi tot mai multe vânătăi inexplicabile, mai ales în zone precum mâinile sau degetele – acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Învineţirea uşoară şi inexplicabilă poate fi un semn al leucemiei. În timp, leucemia afectează capacitatea sângelui de a transporta oxigen şi potenţialul de coagulare.
Pierderea rapidă în greutate
Slăbitul ar putea părea un lucru bun, dar dacă nu ai poftă de mâncare şi dacă nu există niciun motiv care să explice această reacţie ar trebui să mergi la un control medical. Pierderea în greutate sau modificări neaşteptate ale poftei de mâncare pot fi un semn pentru mai multe tipuri de cancer – de esofag, pancreas, ficat sau al colonului. Este un simptom des întâlnit în cazul leucemiei sau limfomului.
Stare de oboseală permanentă
Toată lumea are zile în care se simt lipsiţi de energie, dar ar trebui să te simţi revigorată după o noapte sau două de somn. Dacă te simţi obosită în fiecare zi timp de două-trei săptămâni, ar trebui să vezi un doctor. Leucemia şi limfomul cauzează de multe ori oboseală.
Dureri de cap puternice
Dacă în mod obişnuit nu te confrunţi cu dureri de cap sau migrene şi dintr-odată începi să iei ibuprofen zilnic, ar putea fi simptomul unei tumori pe creier, care cauzează durere prin tensiunea pe care o pun pe nervi.
Sânge în scaun
Cel mai probabil poate semnala o afecţiune precum hemoroizii. Dar poate fi şi semnul cancerului de colon. Astfel de cazuri sunt din ce în ce mai comune la persoanele cu vârste sub 50 de ani – vârsta la care se recomandă screeeningul pentru cancer la colon. Este foarte uşor să înlături posibilitatea unei afecţiuni grave precum cancerul şi să crezi că este vorba despre hemoroizi sau constipaţie. Doctorii atrag atenţia că urmele de sânge în scaun nu sunt niciodată un lucru normal şi că un consult medical este necesar.
Schimbări observabile ale pielii
Cancerul de piele este unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de cancer, dar este şi unul dintre cele mai dificil de diagnosticat, cel puţin în stadiile incipiente.
Multe persoane au impresia că pistruii, aluniţele sau pete de îmbătrânire sunt ca oricare altele. Însă, dacă observi o aluniţă care îşi modifică dimensiunile sau culoarea este obligatoriu să o verifici. Melanomul este mai uşor de identificat pentru că acele semne au forme neregulate spre deosebire de cele rotunde şi mai închise la culoare, care ar putea să nu îţi atragă atenţia. Melanomul este mai puţin întâlnit ca alte tipuri de cancer de piele, dar este mai periculos. Cu cât este diagnosticat mai repede, cu atât şansele de tratare sunt mai mari.
Durere sau leziune în zona gurii
Un herpes care se vindecă nu este un motiv de îngrijorare, nici o durere de dinţi care se ameliorează după o vizită la dentist. Dar dacă observi leziuni care nu se vindecă, dureri care persistă, pete albe sau roşii pe gingii sau limbă, ori orice altă umflătură sau amorţire în zona maxilarului - acestea ar putea fi semnul cancerului la gură. Dacă persistă mai mult de două săptămâni este foarte important să mergi la doctor.
Sursa: csid.ro
31.01.2019
10:02
3698
Descoperire uriașă // Leacul pentru cancer ar putea fi disponibil în 2020
23.01.2019
18:30
3022
NEAȘTEPTAT // Drama femeii care s-a oferit șă-și ajute soțul bolnav
21.01.2019
14:02
6240
Bebelușul, născut cu o limbă uriașă, avea și o formă rară de cancer
18.01.2019
18:04
3885
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
15:02
2912
Motivul pentru care unei femei i s-a interzis sa intre în cazino
16.01.2019
19:40
7452
Cum recunoști depresia la femei. SIMPTOME
15.01.2019
11:03
5853
S-a vindecat de cancer folosind ulei de canabis
18.12.2018
09:02
2461
Johnson&Johnson ştia de ani de zile că pudra sa ne „îmbolnăvește” dar insistă că nu e periculoasă
17.12.2018
18:05
4445
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
20.11.2018
19:30
6018
Hepatita B: simptome și cauze
20.11.2018
11:38
2343
DESCOPERIRE // Un nou test de sânge i-ar putea scuti pe pacienţii cu cancer de o chimioterapie inutilă
30.10.2018
19:40
7522
Un rus susține că a DESCOPERIT tratamentul pentru cancer. Care este rețeta
348
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
394
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
320
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
362
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
382
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
494
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
427
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
419
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
448
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
478
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
436
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
502
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
434
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
445
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
472
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
820
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
519
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
769
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
490
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
614
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
656
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
520
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
556
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
06.03.2026
10:33
582
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
06.03.2026
08:11
594
Horoscopul zilei 06.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














