Și-a omorât tatăl pentru că o bătea pe mama
5229
Cruzime // Supărat pe cel care i-a dat viață că o bătea pe mama sa, la șase ani după ce aceasta a decedat, l-a ucis
„Am rămas de mic fără mamă, acum și fără tată. Parcă sunt singur pe lume și am un gol în inimă. Singura bucurie rămasă sunt copiii și soția”. De aici începe să ne povestească istoria de viață Dumitru Mațcan din satul Sevirova, raionul Florești, fratele tânărului care acum două săptămâni și-a omorât cu sânge rece tatăl.
Tragedia care a șocat întregul sat
Omorul capului familiei Mațcan a șocat satele Trifănești și Sevirova din raionul Florești. Și nu atât crima, cât cel care a comis-o și cine a fost omorât. „Era o familie modestă, dar nu s-a auzit nimic rău de ei în sat. Familie ca toate familiile”, ne-a spus primarul satului Sevirova, raionul Florești, Boris Nedoruban.
„A avut o viață tristă. Soția i-a murit tânără, avea doar 36 de ani. În ultimii ani, bărbatul locuia cu o femeiușcă în satul Trifănești. Nu avea nici cu aceea viață bună. Din câte am auzit, ea consuma alcool, se certau deseori. Nici pe copii nu prea am văzut să-i apropie”, ne spune una dintre sătence, doamna Maria.
Ajutat de un prieten, și-a înjunghiat tatăl
Ziua de 14 februarie a fost ultima zi din viața capului familiei Mațcan. Avea doar 46 de ani. Nimic nu prevestea tragedia. Fiul cel mai mic, însoțit de un prieten din satul Chişcăreni, raionul Sângerei, a venit să-și viziteze tatăl. Rudele spun că acesta ar fi fost în stare de ebrietate și s-a luat la harță cu tatăl. Supărat și ajutat de prieten, acesta l-a omorât pe cel care i-a dat viață, înjunghiindu-l de mai multe ori. I-au furat circa două mii de lei din buzunar, telefonul mobil și l-au lăsat să zacă la podea. La câteva zile de la tragedie, cadavrul bărbatului a fost depistat de către o vecină care a și anunțat poliția.
A fost găsit cu mâna la inimă
„Sărmanul. A murit în chinuri groaznice. Când l-am găsit, era cu mâna la inimă. Îl durea”, ne spune fiul cel mai mare al victimei, Dumitru.
Inițial, suspectul a spus că a aflat de tragedie de la fratele său care i-a spus că nu știe cine este ucigașul. Ulterior, acesta și-a recunoscut vina. „Am aflat de la fratele meu. El m-a telefonat și mi-a spus de această tragedie. Nu știu, nu am văzut nimic”. Acestea au fost primele declarații ale lui Vladimir Mațcan în vârstă de 20 de ani care în curând va deveni tată. La doar câteva zile de la omor, tânărul a fost reținut drept principalul suspect și și-a recunoscut vina.
Mai mult, fiul victimei a declarat că motivul omorului ar fi fost răzbunarea, deoarece tatăl său deseori o maltrata pe mama sa, atunci când aceasta era în viață.
„Nu știu ce a fost în capul lui în acel moment. Chiar nu-mi pot explica. Mama noastră a murit acum șase ani, suferea de o boală incurabilă. Nu pot să zic, da, erau certuri cu scandal în familie, dar, mă rog… După șase ani și-a amintit că tata o bătea? Eu cred că motivul a fost altul”, ne spune fratele suspectului.
Ținea mai mult la fiul care i-a luat viața
„Tatăl ținea mai mult la el decât la mine. Uneori, îi telefonam și mie nu-mi răspundea, dar lui frate-meu… la fuguța. În ultimii patru ani, tatăl trăia în concubinaj cu o femeie din satul vecin. Nu prea mergeam la el, pentru că nu ne împăcam cu noua lui soție. Într-adevăr, eu am fost cel care l-am telefonat și i-am spus ce s-a întâmplat cu tatăl nostru. M-au telefonat polițiștii și m-au anunțat. El era la Bălți, locuia acolo cu soția care în curând trebuie să nască. De când și-a recunoscut vina, nu am mai vorbit cu el și nici nu vreau. M-a jignit foarte mult. Am rămas și fără mamă, și fără tată, și fără frate. N-are nici el zile bune. E bolnav”, ne spune trist Dumitru, fratele suspectului.
Acum, bărbatul susține că trebuie să aibă grijă nu doar de familia lui, dar și de cea a fratelui. În curând, soția acestuia urmează să nască, iar un loc permanent de trai nu are. „Locuiau cu chirie într-o garsonieră din municipiul Bălți. Frate-meu lucra acolo. Acum nu știu ce va face. M-a sunat chiar ieri că se apropie zilele când trebuie să plătească chiria – trei mii de lei. De unde să îi ia, dacă trebuie peste câteva zile să nască și nu are niciun bănuț? Și eu nu am mulți bani. Cheltuielile pentru înmormântare le-am suportat pe toate eu. Când va ieși din maternitate, unde să o aduc cu copilul?”, se întreabă îngândurat Dumitru.
Vladimir și prietenul lui sunt acum după gratii și sunt cercetați pentru omor intenţionat. Dacă se va adeveri că ei sunt ucigașii, cei doi tineri riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Maria Vârlan, psiholog
„Dacă invocă violența asupra mamei, tot ce-i posibil că în copilărie a fost martor la scene de violență în familie. Îl justifică, pentru că a crescut într-un climat conflictual. Aceste ieșiri pot avea loc și pe fundalul situației din țară. Faptul că victima s-a dovedit a fi tatăl, este întâmplător și justificat. Putea fi oricine, dar a ales tatăl, pentru că era mai accesibil. La el avea acces oricând, nu se temea că va fi văzut de cineva sau că va anunța poliția. Comportamentul tânărului a fost un protest față de o stare de familie. Un comportament de protecție asupra situației emoționale în care se află. Un copil crescut într-o familie unde relațiile de familie sunt reci, e neglijență, lipsă de afecțiune, mai puțin conștientizează valoarea părinților, așa cum o au cei crescuți într-un mediu normal, și este mai predispus la acte de violență. El caută mereu să se răzbune pe cineva”.
29.01.2019
07:30
3682
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3253
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3218
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2900
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4581
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4485
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4122
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3851
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2979
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2094
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3842
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1832
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
09.04.2026
14:24
74
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
310
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
402
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
566
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
456
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
442
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
661
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
642
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
541
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
593
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
565
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
578
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
531
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
614
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
572
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
549
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
721
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
635
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
718
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
587
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
701
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
685
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
647
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
769
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
593
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














