Stiri
Caz șocant în satul Leca din raionul Cantemir. Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a lovit cu un topor în cap fiica vitregă de doar șase ani, după care s-a înjunghiat. Tragedia a avut loc ieri, în jurul orei 20.00.
Supărat pe mama copilei, care muncea de aproape cinci ani peste hotare, că nu-i trimite niciun bănuț, bărbatul s-a răsplătit pe copilă. În timp ce aceasta se juca, tatăl vitreg, aflându-se în stare de ebrietate, s-a apropiat și a lovit-o cu un topor în cap. Copila a decedat în scurt timp la spital.
După săvârșirea crimei, suspectul a fugit de acasă, anunțând-o pe mama sa, cu care trăiește împreună, că se duce să se sinucidă.
Zis și făcut. În jurul orei 22.30 aceasta a fost adus la Spitalul raional pentru acordarea ajutorului medical. Bărbatul era înjunghiat în cutia toracică. Bărbatul nu se află la prima abatere de la lege. În 2012 acesta a fost judecat pentru vătămare corporală intenționată.
Suspectul se află în afara oricărui pericol. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare ori detenție pe viață.
Galina Munteanu
Și-a lovit fiica vitregă cu un topor în cap, după care s-a înjunghiat
Social
14.05.2013
12:46
1798
1798
Supărat pe mama copilei, care muncea de aproape cinci ani peste hotare, că nu-i trimite niciun bănuț, bărbatul s-a răsplătit pe copilă. În timp ce aceasta se juca, tatăl vitreg, aflându-se în stare de ebrietate, s-a apropiat și a lovit-o cu un topor în cap. Copila a decedat în scurt timp la spital.
După săvârșirea crimei, suspectul a fugit de acasă, anunțând-o pe mama sa, cu care trăiește împreună, că se duce să se sinucidă.
Zis și făcut. În jurul orei 22.30 aceasta a fost adus la Spitalul raional pentru acordarea ajutorului medical. Bărbatul era înjunghiat în cutia toracică. Bărbatul nu se află la prima abatere de la lege. În 2012 acesta a fost judecat pentru vătămare corporală intenționată.
Suspectul se află în afara oricărui pericol. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare ori detenție pe viață.
Galina Munteanu
Stiri relevante
23.07.2017
19:02
6013
Caz TULBURĂTOR! Adolescent înjunghiat în ochi cu un creion…
11.06.2017
08:01
3173
Bărbat ÎNJUNGHIAT pe stradă pentru că avea prea mult bun-simţ
21.11.2016
08:01
4095
Timişoara, zguduită de o nouă crimă. Un basarabean, Martor al lui Iehova, şi-a ucis copilul de şase ani
25.04.2016
11:02
5221
Decizie a judecătorilor din R. Moldova: Fetița de doi ani, VIOLATĂ de doi bărbați, din nou în PERICOL
17.11.2015
16:27
4709
Expertiza i-a ȘOCAT pe anchetatori! Presupusul ucigaș al studentului moldovean la Iași este SCHIZOFRENIC
09.11.2015
11:06
3346
Patru copii din raionul Criuleni au rămas fără mamă, după ce tatăl lor a omorât-o cu bestialitate
22.06.2015
18:06
4188
DETALII despre mama fetiței, găsită plângând ieri într-o grădină din Chișinău
12.05.2015
10:43
3504
Bărbatul care a omorât copila de la Drochia riscă DETENȚIE pe VIAȚĂ
22.02.2015
10:16
3036
O copilă de doi ani a rămas BLOCATĂ în casă
24.01.2015
12:20
2974
Copilă de trei anişori din Cricova rămasă singură acasă, la un pas de tragedie
20.01.2015
13:42
8376
DETALII terifiante în cazul OMORULUI copilei de la Hăsnășenii Mari: A fost violată și înfiptă cu cuțitul
26.08.2014
10:08
1700
Reţinut pe urme fierbinţi după ce ar fi înjunghiat mortal un bărbat
23.07.2017
19:02
11.06.2017
08:01
21.11.2016
08:01
25.04.2016
11:02
17.11.2015
16:27
09.11.2015
11:06
22.06.2015
18:06
12.05.2015
10:43
22.02.2015
10:16
24.01.2015
12:20
20.01.2015
13:42
26.08.2014
10:08
Top stiri
13.11.2026
07:32
331
Atac rusesc asupra Viniței: două femei rănite, grădiniță și locuințe avariate
13.11.2026
06:32
496
Camionul românesc, obstacol în accidentul de pe autostrada Tracia din Bulgaria
13.11.2026
06:23
384
Microsoft se luptă să restabilească serviciile după o pană globală care afectează Outlook și Teams
13.11.2026
04:10
525
Fenomenul „housefishing”: când ajunge folosirea AI să inducă în eroare?
13.11.2026
04:02
571
Navă rusă lovită de o dronă ucraineană în Golful Finlandei: temeri privind extinderea războiului în Marea Baltică
13.11.2026
03:31
534
Atacatorul din Washington, identificat: era medic și avea un litigiu legat de apartamentul său
13.11.2026
02:26
670
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
556
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
515
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
537
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
684
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
600
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
604
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
621
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
645
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
587
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
756
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
865
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
844
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
642
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
757
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
593
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
624
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
658
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
624
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Actualitate
Parteneri
Stiri
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















