Copilă de trei anişori din Cricova rămasă singură acasă, la un pas de tragedie
2974
O fetiţă de numai trei anişori a fost salvată de la un posibil incendiu de către pompieri, asta după ce părinţii acesteia au pus la foc o cratiţă şi s-au dus de acasă.
Potrivit poliţiştilor, azi-dimineaţă, în jurul orei 8.30, oamenii legii din orăşelul Cricova au fost alertaţi de localnici că la geamul unui apartament de la etajul patru al unui bloc de locuit stă o copilă care plânge. Imediat, la faţa locului au sosit poliţiştii, însă nu au putut intra în apartament pentru că uşa era încuiată, dar din acesta se simţea un miros înţepător de fum.
Pentru a ajunge la fetiţă, poliţiştii au chemat imediat pompierii şi salvatorii, care au pătruns în apartament de pe acoperişul blocului. Fetiţa a fost imediat evacuată, fiind transmisă în grija serviciilor de asistenţă socială din localitate.
Mirosul de fum venea din bucătărie, de la o cratiţă lăsată fără supraveghere pe plita electrică. În scurt timp, poliţiştii au reuşit să dea şi de urmele părinţilor copilei. În vârstă de 40 şi, respectiv, 29 de ani, aceştia se află la evidenţa serviciilor de asistenţă socială pentru consum abuziv de alcool.
Cei doi riscă să fie traşi la răspundere contravenţională. În funcţie de decizia serviciilor de asistenţă socială, ambii părinţi riscă să fie decăzuţi din drepturi.
25.04.2016
11:02
17.08.2015
13:32
13.07.2015
09:15
22.06.2015
18:06
12.05.2015
10:43
22.02.2015
10:16
20.01.2015
13:42
30.09.2014
08:25
15.11.2013
11:28
12.11.2013
17:15
29.10.2013
17:01
23.10.2013
12:59
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















