Scenariu SUMBRU, prevăzut de un important lider european: Vine SFÂRŞITUL EUROPEI. Va fi RĂZBOI TOTAL
2082
rtv.net
Președintele francez Francois Hollande a prezentat un scenariu sumbru pentru viitorul Europei miercuri, în faţa Parlamentului European. Totodată, liderul de la Elysees se teme de riscul unui „război total”, în lipsa unei intervenţii în Siria, unde lucrurile riscă să scape iremediabil de sub control.
Francois Hollande a tras un semnal de alarmă în legătură cu un posibil „sfârșit al Europei” și o „revenire la frontierele naționale”, dacă UE nu va da dovadă de unitate în fața crizelor.
„Dezbaterea este nu între mai puțină Europă sau mai multă Europă, ci între afirmarea Europei sau sfârșitul Europei”, a afirmat președintele francez, în aplauzele deputaților reuniți la Strasbourg, scrie rtv.net.
„Da, sfârșitul Europei”, a întărit Hollande, „ceea ce înseamnă revenirea la frontierele naționale, desființarea politicilor comunitare, abandonarea monedei euro”.
Hollande l-a citat, de altfel, pe unul dintre înaintaşii săi la Palatul Elysees, François Mitterrand, care „spunea că naționalismul înseamnă război”. „Avertismentul său este încă valabil”, a punctat Hollande.
Intervenţia în Siria, o URGENŢĂ
Preşedintele francez a apreciat că Uniunea Europeană trebuie să intervină urgent în conflictul din Siria, avertizând că, în caz contrar, există riscul extinderii confruntărilor în întregul Orient Mijlociu şi s-ar putea ajunge la „război total”.
„Această dramă ne vizează pe toţi. Dacă vom lăsa această criză să escaladeze, nu vom putea fi protejaţi. Trebuie să intervenim pentru a evita un război total în regiune. Dacă vom lăsa confruntările religioase să se amplifice, nu vom fi la adăpost: va fi un război total”, a avertizat Hollande în Parlamentul European.
„Trebuie să construim în Siria, cu toţi cei care pot contribui, un viitor politic care să ofere poporului sirian opţiuni alternative la regimul Bashar al-Assad şi Daesh (reţeaua Stat Islamic - n.r.)”, a apreciat preşedintele Franţei.
Merkel, pe aceeaşi lungime de undă cu Hollande
Cum era de aşteptat, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a insistat şi ea pentru solidaritatea statelor UE în gestionarea crizei imigranţilor, pledând pentru sistemul cotelor de distribuire a refugiaţilor şi avertizând că, altfel, Uniunea Europeană riscă să se destrame.
Merkel a pledat pentru modificarea Acordului Dublin, prin care un extracomunitar poate solicita azil în primul stat membru UE în care intră. „Trebuie să fim sinceri: procesul Dublin, în forma actuală, este învechit. Pledez pentru instituirea unei noi proceduri, în sensul repartizării în mod echitabil a refugiaţilor în statele europene”, a afirmat Merkel, atrăgând atenţia că „doar împreună putem soluţiona criza refugiaţilor, doar împreună putem combate traficul de persoane, doar împreună ne putem proteja frontierele externe”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.09.2026
14:20
09.09.2026
14:19
09.09.2026
14:17
09.09.2026
14:05
09.09.2026
14:00
09.09.2026
13:53
09.09.2026
13:52
09.09.2026
13:44
09.09.2026
13:18
09.09.2026
13:08
09.09.2026
12:57
09.09.2026
12:48
09.09.2026
12:41
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:38
09.09.2026
12:29
09.09.2026
12:26
09.09.2026
12:21
09.09.2026
11:39
09.09.2026
11:19
09.09.2026
10:55
09.09.2026
10:24
09.09.2026
10:10
09.09.2026
09:32
09.09.2026
09:16
09.09.2026
08:53
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















