SCANDAL în Rusia. O lege controversată va afecta cele mai NOTORII personalități
2214
Duma de Stat a Rusiei este pe punctul de a vota o lege care să limiteze participarea performerilor autohtoni la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, lege care ar permite unor sportivi mai tineri să îşi împlinească visul olimpic. Avocatul Egor Anisimov, iniţiatorul proiectului legislativ, spune că s-a gândit la această măsură pentru a nu se mai repeta scandalul cu patinatorul Evgheni Pluşenko de la JO de la Soci, din 2014, scrie prosport.ro.
La Soci, Pluşenko, pe atunci în vârstă de 31 de ani, a ajutat echipa să obţină aurul în proba de patinaj artistic pe echipe, ca apoi să se retragă din proba individuală, la câteva secunde după ce a început să-şi facă încălzirea pentru programul scurt. El a acuzat o accidentare la spate, după care a suferit o intervenţie chirurgicală, însă anunţase cu mult timp înainte de Jocurile Olimpice că va participa doar în proba pe echipe.
„Dacă sportivii au putere, dorinţă şi voinţa de a câştiga, cum să le iei dreptul de a participa la JO? Nu contează vârsta sau faptul că ai trecut printr-o accidentare atât timp cât tu obţii rezultate bune la concursurile naţionale şi internaţionale. Cred că aceste propuneri legislative sunt inexplicabile şi nepotrivite. Avem suficienţi funcţionari calificaţi în sport, avem un ministru competent de sport, cred că astfel de chestiuni ar trebui să fie rezolvate de experţi”, a răbufnit Pluşenko, la puţin timp după ce a auzit de noua lege.
Patinatorul ţinteşte participarea la a cincea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă din carieră, la Pyeongchang (Coreea de Sud), în 2018.
Legea are şanse mari să fie votată, ceea ce ar face ca Rusia să nu mai aibă în echipă cei mai valoroşi sportivi pentru următoarele ediţii ale JO. Astfel, prima vizată ar fi cea mai bună atletă rusă, Elena Isinbaeva (32 de ani), care a participat deja la trei ediţii olimpice. Dublă campioană olimpică la Atena 2004 şi Beijing 2008, medaliată cu bronz la Londra 2012, cvadruplă campioană mondială şi deţinătoarea recordului mondial în aer liber, 5,06 m la săritura cu prăjina, Isinbaeva a revenit în sportul de performanţă tocmai pentru a mai cuceri un titlu olimpic.
„Această lege nu are nicio treabă cu ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Fiecare sportiv are dreptul să concureze, ori de câte ori e selecţionat pentru Jocurile Olimpice. Ăsta e ţelul fiecărui sportiv, iar această lege nu ar face decât să descurajeze practicarea sportului de performanţă şi să încurajeze retragerile”, a spus rusoaica, prima femeie care a sărit peste 5 metri, în sală.
În plus, pentru Jocurile Olimpice de iarnă, de la Pyeongchang, în 2018, Rusia nu îi va avea pe gheaţă, la hochei, pe starul din NHL, Alex Ovechkin, pe Evgheni Malkin şi Pavel Daţiuk.
28.03.2025
17:14
2143
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
21.08.2024
09:14
6762
LECȚIE // Putin nu oferă NIMIC pe gratis. Moldovenii care au obținut recent cetățenia Federației Ruse, ar fi fost luați cu japca de pe stradă și trimiși în calitate de „carne de tun” pe frontul din Ucraina
12.03.2024
11:14
2204
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
07.03.2024
09:25
3174
Nicolae Negru, despre întrevederea lui Putin cu Guțul din Găgăuzia: „Întâlnirea spune mult despre starea de spirit a Moscovei. Ea e dispusă să facă orice pentru a o înfrânge pe Maia Sandu. Orice, inclusiv acțiuni PENALE”
15.12.2023
09:59
2910
VIDEO // Minciunile lui Putin despre R. Moldova, DECONSPIRATE. Gazul „ieftin” livrat de „Gazprom” în R. Moldova, dar și dependența noastră de piața rusească, un FAKE cât Rusia de mare
14.12.2023
16:14
2733
VIDEO // Putin, reacție ZEFLEMITOARE la adresa moldovenilor, după ce a impus un nou EMBARGO la fructe și legume: „Unde vor merge cu producția lor?”. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia aprovizionează și acum R. Moldova cu gaze
16.10.2023
09:34
2727
VIDEO // Putin, OBSEDAT de R. Moldova. Liderul de la Kremlin ar fi gata să lase R. Moldova „să-și caute fericirea în altă parte”, deși insistă că suntem dependenți de gazul rusesc: „Important este că încă nu se pot lipsi de el”
12.10.2023
12:37
4015
Maia Sandu îi RĂSPUNDE lui Putin, care pretinde că Rusia asigură cu gaze R. Moldova: „Nu mai suntem dependenți de „Gazprom”, Rusia nu ne mai poate ȘANTAJA”. R. Moldova NU va plăti rușilor datoria inventată de peste 700 de milioane de dolari
06.10.2023
15:59
3355
VIDEO // Putin îi învață pe cetățenii R. Moldova ce înseamnă „suveranitatea” și „demnitatea NAȚIONALĂ”. „Noi ne vom strădui să ne asigurăm că toate țările vor avea o voce egală...”
28.04.2023
10:38
4733
Reacție ISTERICĂ a lui Dmitri Medvedev, după ce prim-ministrul Recean a spus că Putin și alți oficiali ruși sunt INTERZIȘI în R. Moldova. „Nimeni nu merge acolo acum. Poate cândva, mai târziu... Moldova nu mai există ca țară”
10.02.2026
01:12
491
Kiev dizolvă pe ascuns Legiunea Internațională și împrăștie voluntarii străini în unități de asalt ale armatei ucrainene
09.02.2026
20:54
444
Vremea în Republica Moldova marți, 10 februarie 2026: ger dimineața, mai blând la amiază
09.02.2026
20:32
487
Von der Leyen cere „preferință europeană” în sectoare strategice, sprijinită de Franța și contestată de Germania înaintea summitului privind competitivitatea UE
09.02.2026
19:56
551
SUA capturează în Oceanul Indian petrolierul Aquila II, urmărit din Caraibe pentru încălcarea sancțiunilor impuse Venezuelei
09.02.2026
19:10
475
MITP, „unicornul instituțional” al Moldovei: cifra de afaceri a companiilor din parc a depășit 1 miliard USD în 2025
09.02.2026
19:06
661
ULTIMA ORĂ // Ministrul Culturii face LUMINĂ în scandalul pornit de reprezentanții Mitropoliei Moldovei la biserica din Dereneu: ,,Lucrurile s-au complicat de fiecare dată când au intervenit politicienii"
09.02.2026
18:35
511
Ambasadorul SUA la NATO neagă că Washingtonul vrea să slăbească alianța și cere Europei să preia treptat apărarea convențională a continentului
09.02.2026
18:09
465
Proiect energetic inovator pentru micii producători și ONG-uri, selectat câștigător în Programul Sandbox al Ministerului Energiei
09.02.2026
18:07
527
Keir Starmer respinge demisia și își continuă agenda politică în ciuda presiunilor din scandalul Epstein-Mandelson
09.02.2026
18:06
471
Lucrările din programul „Curtea Europeană”, sistate pe durata iernii și reluate odată cu încălzirea vremii, anunță Ministerul Infrastructurii
09.02.2026
17:31
457
Ministerul Educației formează 900 de profesori pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale în școli
09.02.2026
15:12
516
Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
09.02.2026
15:01
531
Ministerul Energiei și GIZ aliniază programele de eficiență energetică și stabilesc prioritățile pentru următorii doi ani
09.02.2026
13:54
613
Facilități noi și mai multe examene recunoscute pentru nota „10” din oficiu la bacalaureat la limba străină
09.02.2026
13:51
599
Dorin Junghietu îl prezintă pe Vitalie Mîța, noul secretar de stat la Ministerul Energiei, cu misiunea de a continua reformele din sectorul energetic
09.02.2026
12:19
1404
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
715
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
630
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
821
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
591
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
690
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
565
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
770
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
632
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
07:53
836
Lavrov amenință cu „reacție militară pe scară largă” dacă Europa va ataca Rusia
Moscova cere ca orice acord de pace cu Ucraina să includă garanţii de securitate pentru Rusia
Kiev dizolvă pe ascuns Legiunea Internațională și împrăștie voluntarii străini în unități de asalt ale armatei ucrainene
Von der Leyen cere „preferință europeană” în sectoare strategice, sprijinită de Franța și contestată de Germania înaintea summitului privind competitivitatea UE
SUA capturează în Oceanul Indian petrolierul Aquila II, urmărit din Caraibe pentru încălcarea sancțiunilor impuse Venezuelei
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
16.94
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














