Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
1232
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, lansează a doua ediție a campaniei „Matematica de la egal la egal”, menită să sprijine elevii de gimnaziu în pregătirea pentru examenul național la matematică. Inițiativa este implementată cu sprijinul UNICEF și PNUD și își propune să aducă pregătirea mai aproape de nevoile reale ale elevilor.
În cadrul campaniei, peste 600 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, pasionați de matematică, vor deveni mentori pentru colegii lor din clasele absolvente de gimnaziu. Programul urmărește consolidarea competențelor la matematică, reducerea anxietății legate de examene și creșterea ratei de promovare. Elevii mai mari îi vor ajuta direct pe cei care urmează să susțină examenul, lucru care încurajează colaborarea și învățarea de la egal la egal.
Elevii care doresc să se implice în calitate de mentori se pot înscrie în perioada 09 februarie - 23 februarie, prin completarea formularului de participare transmis instituțiilor de învățământ prin intermediul OLSDÎ. Selecția participanților va fi făcută de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și ai Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, cu implicarea directă a instituțiilor de învățământ, pentru a asigura o alegere corectă și transparentă a mentorilor.
Pe durata campaniei, elevii-mentori vor beneficia de sesiuni dedicate de instruire. Ei vor fi evaluați în funcție de nivelul de implicare, de activitățile desfășurate cu elevii de gimnaziu și de modul în care vor reflecta asupra propriului parcurs educațional. Cei mai activi și motivați participanți vor avea oportunitatea de a participa la o tabără educațională de vară, unde vor putea să-și dezvolte și mai mult abilitatile și să facă schimb de experiențe cu alți tineri.
„Campania «Matematica de la egal la egal» înseamnă mai mult decât pregătire pentru examen. Este despre curajul de a spune «hai să rezolvăm împreună», despre elevi care își folosesc cunoștințele ca să-i ajute pe alți elevi să capete încredere în ei. Prin acest model, învățarea devine mai accesibilă, mai prietenoasă și mai eficientă, iar sprijinul dintre colegi contează foarte mult”, menționează Lilia Ivanov, directoare a Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.
Pentru a susține acest model educațional, campania pune la dispoziția elevilor materiale suplimentare: lecții video realizate de profesori de matematică, sesiuni de tip live streaming și teste pentru exersare. Toate aceste resurse sunt adaptate cerințelor examenului național. Toate resursele sunt disponibile pe platforma www.ajutauncoleg.md, astfel încât elevii să poată învăța atât la școală, cât și acasă.
Campania „Matematica de la egal la egal” are la bază o bună practică dezvoltată în cadrul Liceului „Alexei Mateevici” din Dondușeni și este acum extinsă la nivel național, pentru a oferi același tip de sprijin elevilor din cât mai multe localități ale țării.
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















