Sala de sport a gimnaziului „Nicolae Costin” din Chișinău, renovată datorită parteneriatului cu un liceu din România
2884
Moldova9 La Gimnaziul Nicolae Costin din Chișinău a avut loc vineri, 11 ianuarie, o ceremonie festivă, dedicată inugurării sălii de sport, care a fost renovată în cadrul unui proiect de parteneriat educational între această instituție și Liceul tehnologic „Sava Brancovici" din orașul Ineu, România, transmite „Radio Chișinău.
Proiectul, care a demarat în vara lui 2016 a cuprins, pe lângă lucrările de reparație, efectuate în gimnaziu o serie de vizite ale cadrelor didactice din ambele instituții, în scopul schimbului de experiență. Elevii de la gimnaziul „Nicolae Costin" din Chișinău au participat la o tabără de vară, organizată de profesorii de la liceul din Ineu, în cadrul căriea au au avut parte de impresii de neuitat, spune Silvia Guzun, directoarea instituției:
„12 copii de la noi s-au odihnit la tabăra de vară, unde au avut parte de multe excursii, activități, întîlniri interesante, spre exemplu cea cu primarul orașului. Tot în cadrul proiectului profesorii de la Liceul „Sava Brancovici" au venit la liceul nostru chiar înainte de începutul anului școlar și au participat la toate activitățile noastre – întâlniri și discuții cu părinții, pregătiri, etc. Apoi, în luna octombrie 2018 dumnealor au revenit pentru a ne acorda ajutor la reparația sălii de sport, oferindu-ne și un suport material în valoare de 80 mii de lei. Am rămas impresionați de spiritul de întrajutorare al colegilor din Ineu. Însuși domnul director, de rând cu alți 6 colegi, a participat la lucrările de reparație, absolut dezinteresat!", ne-a relatat Silvia Guzun.
Ea mai menționat că Liceul „Sava Brancovici" este o instituție model, care din simplă școală pentru copii cu dizabilități a fost transformată în liceu tehnologic cu mai multe nivele și profesorii din Chișinău au multe de învățat de la colegii lor din Ineu.
Directorul Liceului românesc, Ioan Nicodin, prezent la festivitate împreună cu alți colegi de-ai săi, consideră că spiritul de înfrățire și de întrajutorare reciprocă este cel mai important lucru care îi leagă pe profesorii de la ambele instituții, din care au de câștigat copiii.
El a menționat că au făcut cunoștință cu reprezentanții liceului „Nicolae Costin" în urma unei vizite de schimb de experienț[, ]n cadrul căreia o delegație din Republica Moldova a venit la Ineu. Aflând despre problemele liceului „Nicolae Costin", colectivul căreia a primit drept sediu o clădire mai veche, au decis să le ofere ajutorul necesar pentru renovarea sălii de sport, reparația unor colțuri sanitare, etc. În urma vizitelor la Chișinău, profesorii din România, iar mai apoi și un grup de tineri absolvenți ai liceului tehnologic, care au venit să dea o mână de ajutor, au simțit căldura sufeletească cu care sunt primiți și au rămas nespus de impresionați, exprimându-și disponibilitatea să mai revină.
Doru Micleuș, psihopedagog la liceul „Sava Brancovici" din Ineu afirmă că s-a atașat nespus de profesorii, apoi și de copii de la gimnaziul din Chișinău și revine aici împreună cu soția, profesoară, cu deosebită bucurie. El a mai adăugat că profesorii de la liceul românesc au fost și ei ajutați la începutul anilor 90 de oameni de suflet din Germania, care i-a susținut în dorința lor de a-și renova instituția. Astăzi, oferind același ajutor celor care au nevoie, ei întorc o datorie morală. Doru Micleuș, cu emoție în glas, a mai agăugat că a colindat multe țări din Europa, dar nicăieri nu s-a simțit atât de bine ca în Republica Moldova.
După ceremonia inaugural, a urmat o activitate literar sportive, în cadrul căreia copiii de la liceul N.Costin au recitat poezii și au prezentat câteva probe artistice, de nivelul unor concursuri internaționale, demonstrând astfel că sala de sport o vor folosi un multă bucurie și de acum încolo.
După momentul festiv profesorii din ambele instituții au participat la o activitate de schimb de experiență didactică.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















