Stiri

Rusia anunţă oficial că RĂZBOIUL MONDIAL va începe! Declaraţia care înspăimântă toate ţările, în frunte cu SUA

Știri 13.02.2016 19:32 Vizualizări4625
Rusia anunţă oficial că RĂZBOIUL MONDIAL va începe! Declaraţia care înspăimântă toate ţările, în frunte cu SUA

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a acuzat Occidentul că declanşează un nou Război Rece, prin politicile NATO faţă de Rusia, şi că sancţiunile suplimentare care vor fi impuse statutului rus după anexarea peninsulei Crimeea vor agrava şi mai mult tensiunile ruso-occidentale, transmite agenţia Reuters, citat de mediafax.ro.

Medvedev a declarat sâmbătă, în cadrul conferinţei anuale de la Munchen pe tema securităţii, că preşedintele rus, Vladimir Putin a avertizat la evenimentul din 2007 că intenţia Occidentului de a construi un sistem antirachetă ar putea declanşa un nou Război Rece.

"Acum situaţia este mai gravă; progresele din 2007 sunt mult mai grave decât cele anticipate", a subliniat premierul rus.

Însă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a învinovăţit Rusia pentru tensiunile ruso-occidentale.

"Discursul, poziţia şi exerciţiile capacităţilor nucleare ale Rusiei au scopul de a-i intimida pe vecinii acesteia, subminând încrederea şi stabilitatea în Europa", a acuzat Stoltenberg.

Comentariile lui Medvedev au venit după ce Stoltenberg a declarat că drept reacţie faţă "de insistenţele Rusiei, care destabilizează securitatea în Europa", Alianţa Nord-Atlantică "nu doreşte declanşarea unui nou Război Rece, dar în acelaşi timp reacţia noastră trebuie să fie una fermă".

Stoltenberg a subliniat necesitatea purtării unui dialog cu Rusia, dar a apărat deciziile NATO de a întări securitatea în ţările baltice şi cele est-europene, unde urmează să fie mobilizate mai multe trupe pe fondul influenţei Rusiei din zonă. El a mai precizat că una dintre restricţiile impuse de NATO se referă la utilizarea de arme nucleare.

"Nimeni nu ar trebui să se gândească la folosirea armelor nucleare într-un conflict - ar schimba natura oricărui alt conflict în mod fundamental", a avertizat secretarul general al NATO.

Medvedev l-a luat în derâdere pe Stoltenberg, sugerând că Rusia ar putea utiliza arme nucleare în conflicte, declarând că "uneori, mă întreb dacă trăim în 2016 sau în 1962".

Premierul rus a solicitat ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei după anexarea fostei provincii ucrainene Crimeea, explicând că "este o măsură inutilă, care nu duce la niciun rezultat" şi că dăunează chiar Occidentului, excluzând Rusia din poziţia de investitor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 08.09.2026 08.09.2026 13:34 731 Horoscopul zilei 08.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.23 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri