România a blocat în UE condamnarea mutării ambasadei SUA la Ierusalim. MAE explică de ce
2262
sursa: google.ro România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit postului israelian Channel Ten, informează site-ul cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax. MAE român explică că textul era „lipsit de echilibru”.
Diplomaţi europeni şi oficiali israelieni au afirmat că declaraţia comună, elaborată la iniţiativa Franţei, ar fi urmat să prezinte un front unit european împotriva acţiunii Washingtonului.
Potrivit televiziunii, declaraţia comună ar fi subliniat că Ierusalimul ar trebui să fie capitala a două state - Israel şi Palestina, statutul oraşului ar trebui rezolvat doar în urma negocierilor de pace, iar ţările UE nu vor urma exemplul SUA privind mutarea ambasadei la Ierusalim.
Preşedintele ceh Miloš Zeman şi-a exprimat sprijinul pentru mutarea ambasadei ţării sale la Ierusalim, însă prim-ministrul de la Praga, Andrej Babiš, se opune. Totodată, premierul român Viorica Dăncilă s-a pronunţat în favoarea mutării, însă preşedintele Klaus Iohannis se opune, menţionează publicaţia israeliană.
MAE: Contextul regional, deosebit de complicat
„Ținând cont de contextul regional deosebit de complicat și în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acțiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanțelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menționăm, de asemenea, că poziții similare au fost adoptate și de alte state membre UE, Ungaria și Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, a precizat MAE român, sâmbătă.
Palestinienii condamnă poziția României
Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziţia adoptată de România, Cehia şi Ungaria, care au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţia Wafa.
„Poziţia celor trei state intră în contradicţie totală cu politica UE şi reprezintă o încălcare clară a dreptului internaţional, a rezoluţiilor ONU, a convenţiilor de la Geneva şi a principiilor drepturilor omului”, se arată într-un comunicat emis de ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene.
Inaugurarea ambasadei SUA, boicotată de europeni
Postul Hadashot TV a relatat miercuri că mai mulţi diplomaţi europeni, inclusiv din Marea Britanie, Franţa şi Germania, vor boicota ceremonia programată să aibă loc săptămâna viitoare cu ocazia inaugurării ambasadei americane la Ierusalim.
Guvernul Benjamin Netanyahu a invitat întreg corpul diplomatic din Israel la ceremonie.
„Este un pic ciudat să ne invite la un eveniment la care ne opunem şi pe care îl condamnăm. Americanii au fost mai abili şi au ştiut dinainte să nu ne invite ca să nu se facă de ruşine”, a declarat o sursă diplomatică europeană, citată de Hadashot TV.
Ministerul de Externe israelian a transmis că „30 din 86 de ambasadori” au răspuns afirmativ la invitaţie.
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
17.10.2022
14:37
13.05.2022
18:36
09.02.2022
18:52
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















