Roman Abramovici // A transformat un dar de nuntă într-o avere de NOUĂ MILIARDE de dolari
4473
Sursa: businessmagazin.ro El a obţinut prima sursă de finanţare sub forma unui dar de nuntă de la socrii săi; a renunţat apoi la studii pentru a-şi urmări visul de antreprenor, care în primă fază a constat în vânzarea unor raţe de plastic dintr-un apartament situat în Moscova.
Părinţii săi au murit când avea patru ani, Roman Abramovici fiind apoi crescut de bunica şi unchiul său.
Până la vârsta de 21 de ani, Abramovici intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor '90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme.
La 26 de ani, Abramovici a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Ciukotka.
El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: „Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.
Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovici. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.
Sursa: businessmagazin.ro
10.12.2018
19:02
12.10.2018
17:30
10.06.2017
15:30
17.04.2017
15:00
22.11.2016
13:14
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















