REȚETE // Câteva IDEI de mic dejun cu humus
5550
sursa: eva.ro Humusul sau pasta de năut este sănătos și sățios, fiind o opțiune excelentă pentru dimineață. Ca să nu te plictisești, descoperă câteva idei de mic dejun cu humus și alte ingrediente care se potrivesc perfect.
Năutul este o sursă importantă de proteine, iar pasta de susan care se adaugă la humus este foarte bogată în calciu şi grăsimi sănătoase. Astfel că, atunci când foloseşti humusul pe o felie de pâine integrală prăjită obţii un mic dejun complet care conţine carbohidraţi, proteine şi grăsimi sănătoase.
Pe lângă conţinutul bogat în proteine, năutul mai are fibre, vitaminele B6 şi B9, acid folic, mangan, fier, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, cupru şi zinc. Prin urmare, ai toate motivele să consumi humusul și să combini diverse ingrediente ca să obții un mic dejun diferit în fiecare dimineață.
Cea mai bună soluție ar fi să faci acasă humusul, deoarece sortimentele pe care le găsești în comerț nu vor fi niciodată la fel de gustoase.
Ai nevoie de un robot de bucătărie în care se mixezi boabe de năut fierte (sau din conservă) împreună cu pastă de susan, sare, piper, zeamă de lămâie, usturoi și puțină apă. Astfel, conţinutul său caloric va fi mai mic şi îl poţi face după gusturile tale, adăugându-i şi condimentele preferate (boia afumată, chimen, curry) sau legume precum sfecla roşie/dovleac/spanac.
Ca să mănânci ceva sățios, hrănitor și diferit în fiecare dimineață, iată câteva idei de mic dejun cu humus pe care trebuie să le încerci:
Humus cu avocado

Humusul mixat cu avocado este o combinație sățioasă și nutritivă pe care o poți face la micul dejun. Consumat pe o felie de pâine integrală prăjită vei asigura corpului proteine din năut, carbohidrați complecși din pâinea integrală și grăsimi sănătoase din avocado.
Fie optezi pentru a mixa humusul cu avocado pentru a obține o pastă cremoasă pe care o consumi ca atare sau cu lipii integrale, fie faci un toast cu humus și felii de avocado.
Humus cu ciuperci

O altă modalitate de a consuma humusul este în combinație cu ciupercile trase la tigaie cu puțin unt și tarhon. Alături de o felie de pâine integrală, o salată de crudități/verdețuri sau o lipie este o combinație care merge atât la micul dejun cât și în orice alt moment al zilei.
Toast cu humus, avocado și ou

Dacă ești deja un fan al toast-ului cu avocado, atunci această combinație este perfectă pentru tine. Ca să variezi puțin meniul îți propunem să încerci un toast cu humus, felii de avocado și un ou fiert moale. Este o combinație perfectă pentru micul dejun, prânz sau cină.
Humus cu ardei copt

Dacă te-ai plictisit de humusul simplu trebuie să încerci această rețetă pentru că ardeiul copt transformă total acest preparat. Ca să faci humus cu ardei copți trebuie să mixezi humusul simplu cu ardei copt, roșii uscate în ulei și fulgi de ardei iute pentru a obține un amestec cremos delicios.
Se poate consuma ca atare cu lipie integrală, pe pâine integrală prăjită sau cu salate.
Sursa: eva.ro
01.02.2019
18:30
28.01.2019
14:19
25.01.2019
17:19
22.01.2019
15:19
19.01.2019
15:04
17.01.2019
18:30
15.01.2019
17:21
14.01.2019
17:40
28.12.2018
13:19
26.12.2018
16:30
24.12.2018
08:04
19.12.2018
08:30
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















