Regizorul Viorel Mardare, propus pentru Premiul Național, cu „titlu de EXCEPȚIE”: „Cu părere de rău, nimeni din cei care au conștientizat talentul acestui tânăr nu s-a gândit să-i înainteze dosarul”
1485
Regizorul Viorel Mardare, care recent a fost diagnosticat cu cancer, se numără printre candidații propuși, cu titlu de excepție, pentru decernarea Premiului Național. Propunerea a venit astăzi din partea premierului Pavel Filip, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
„Propunerea mea vine în semn de apreciere. Este un regizor cunoscut și autor al mai multor filme de scurtmetraj prin care s-a reușit promovarea R. Moldova. Cu părere de rău, anterior nimeni din cei care au conștientizat talentul acestui tânăr nu s-a gândit să-i înainteze dosarul”, a declarat premierul.
Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, care s-au întrunit astăzi, au examinat dosarele candidaţilor participanți la concurs. În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele grupurilor de experți pentru 19 dosare înregistrate - candidații fiind propuși pentru performanțe în medicină, artă, cultură, agricultură, știință, literatură și istorie.
Numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2018 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii de Guvern. Laureaţii îşi vor primi distincţiile la 24 august curent, la Gala Premiului Național.
Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, se acordă anual cetăţenilor R. Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuitla promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















