REALITATEA // Cum e să ai părinți peste hotare

Consecințe // Migrația, care a devenit caracteristică pentru R. Moldova în ultimele două decenii, are efecte contradictorii asupra populației, în special asupra copiilor, susțin specialiștii

Depresia, anxietatea, absenteismul școlar, problemele legate de delicvență, exploatarea prin muncă, abuz și, nu în ultimul rând, chiar suicidul sunt doar câteva rezultate ale fenomenului migrației. Cu părere de rău, puțini părinți reușesc să se întoarcă din calea migrației și să facă față provocărilor din R. Moldova numai ca să le ofere copiilor ceea de ce au nevoie cel mai mult - dragoste.

„Al șaselea simț”

Iarna lui 2000. Cristina vine de la școală și se pregătește să facă duș. În timp ce închide ușa la baie, aude șușotelile părinților. Încremenește pentru câteva clipe, ca să înțeleagă mici frânturi din conversație. Multe nu reușește să audă, dar înțelege că ceva rău i se va întâmpla, ceva legat de viitorul ei și al părinților săi. Se străduiește să alunge departe de ea aceste premoniții sumbre, dar inima, care-i gata să-i spargă coșul pieptului, nu o lasă în pace. Tiptil, iese din baie și se apropie de părinți. O îmbrățișează cu putere pe mama sa și o roagă din tot sufletul să nu o părăsească niciodată. Mama îi cuprinde cu mâinile capul și-i spune că asta nu se va întâmpla nici în cele mai urâte vise.

„Minciuni. Peste câteva zile, mama ne-a chemat pe mine și fratele meu la bucătărie să ne comunice vestea că peste trei luni ei ne părăsesc. Când a început discuția, am întrerupt-o și m-am întors către fratele meu zicându-i că mama și tata ne lasă singuri. Mă uitam cu ură la ea printre gene. Ea a început să plângă și să ne explice că au încercat toate posibilitățile ca să câștige bani în Moldova, dar degeaba. Tata aproape lucra non-stop. Ea avea vreo două joburi. Erau istoviți de atâta muncă, iar procentele la bancă creșteau”, povestește tânăra acum în vârstă de 28 de ani. Pe atunci avea 14. Cristina spune că nu i-a replicat niciodată mamei sale că a mințit-o atunci, că i-a spus că nu va pleca.

O despărțire neobișnuită

Primăvara lui 2000. Gara auto. Cristina împreună cu fratele ei își petrec părinții în Israel. Mama tot o ține strâns pe Cristina de mână, încearcă să fie veselă, îi tot înșiră istorii amuzante, dar aceste vorbe nu o încălzesc cu nimic.

„Nu am scos nicio lacrimă. Am cuprins-o, am pupat-o și i-am spus doar atât: „Să ai grijă de tine” și m-am întors. Știam că-i fac inima scrum prin acest comportament, dar anume aceste gesturi îmi aduceau o satisfacție nebună. Voiam să o fac să sufere. Abia când am ajuns acasă, am izbucnit în hohote de plâns. Eram foarte legată de mama, poate și de asta reacționam așa de sălbatic. Ea era totul pentru mine”, își amintește tânăra, care locuiește în apartamentul luxos al părinților proaspăt renovat.

În primii ani de viață fără părinți, Cristina spune că s-a schimbat enorm. Nu făcea nimic în casă. Venea de la școală, mânca, își făcea lecțiile și atât. Gospodăria era pe umerii fratelui său.

„Fratele meu e foarte diferit de mine. Chiar în prima seară, după ce a plecat mama, a tras un bal cu gașca de a răsunat Chișinăul. El e cel care a avut grijă de mine. Eu m-am închis nu doar în casă, dar și în sine. Cât am fost adolescentă și până mai ieri, nu am fost niciodată la discotecă. Nu am ieșit cu prietenii. Vara stăteam săptămâni întregi fără să ies afară. Îmi era greu. Da, pare nebunesc ceea ce vă povestesc, dar eu nu am fost pregătită de așa o despărțire și puțin îmi păsa că unii îmi ziceau: „Meriți o bătaie bună și să vezi ce copil fac din tine”. Oamenii sunt diferiți și nu toți reușesc să facă față greutăților”, zice ea cu ochii țintiți pe o poză veche în care sunt părinții săi.

Un deceniu, pentru a se reface

Drumul suferințelor pentru Cristina a durat foarte mult. Cu greu s-a obișnuit singurică. Cadourile trimise de părinți nu-i alinau durerea, nici convorbirile la telefon. Se rupsese ceva în ea și nu mai putea fi lipit.

„Înțelegeam destul de bine că toate coletele le trimiteau ca să-mi „mituiască” dorul, dar nu le-am mai reproșat nimic. Simțeam că inima mea s-a sfărmat în mici țăndări și, chiar dacă ea a fost lipită, cicatricele au rămas. Peste vreo 10 ani, m-am luat în mâini și am început să-mi refac viața, dacă pot spune așa. Vă imaginați cât timp mi-a luat? Am fost și la psihiatru, am urmat tratament, colegii de facultate mă credeau o ciudată, fratele se săturase de capriciile mele, aproape devenisem anorectică. Cam prin asta am trecut”, spune fata.

Astăzi, Cristina a refăcut relația cu părinții săi. Nu-și explică anume cum, mai ales că, atunci când au revenit pentru prima dată acasă, peste vreo trei ani, nu le-a vorbit aproape deloc.

„Mă împac de minune cu mama. Știe aproape tot ce fac. Ne sunăm seară de seară. Mi-a devenit cea mai bună prietenă. Ori că m-am maturizat... Nu știu cum să explic. Totuși, amprentele și-au făcut efectul. Mă străduiesc de Paști să coc cozonac ca să-i simt mirosul, care-mi aduce aminte de familia completă din jurul mesei. Apoi, mi-e frică să am copii. Mi-e frică că le voi produce o durere similară. Mi-am găsit refugiul în muncă. Acum, la 28 de ani, am început să-mi trăiesc adevărata adolescență”, încheie fata, care roagă toți părinții din R. Moldova care decid să plece, de fapt să nu plece, fiindcă dragostea și prezența lor e ceea de ce au nevoie copiii.

Părinții (in)conștienți

Migrația lasă urme adânci în dezvoltarea psiho-afectivă a copiilor, susțin psihologii. Copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil, aflat în situație de risc. „Printre cele mai frecvente și grave consecințe asupra copiilor se numără durerea, emotivitatea, timiditatea, teama, întârzieri în dezvoltarea psihică, depresia, anxietatea, scăderea randamentului școlar, absenteismul școlar, probleme legate de delicvență, exploatare prin muncă, abuz și, nu în ultimul rând, chiar suicidul. Dorințele copiilor sunt departe de a duce o viață plină de lux, dar fără părinți. Cel mai trist este că aceștia din urmă nu-și dau seama de asta și nu conștientizează care sunt cu adevărat momentele prețioase pe care le pierd pentru totdeauna, alegând să-și lase copiii să crească departe de ei”, punctează psihologa Alina Vârtosul.

Datele prezentate în Monitorul Social „Calitatea vieții copiilor – un factor de impact în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, realizat de „IDIS Viitorul” în 2014,arată că, în ultimii ani, în fiecare a cincea familie cu copii, cel puțin un membru se află la muncă în afara țării. Peste două treimi dintre aceste familii sunt din mediul rural. Fiecare al cincilea emigrant în vârstă de 20-49 de ani este părinte a cel puțin unui copil de vârstă preșcolară.

Totodată, impactul absenței unuia sau ambilor părinți, ca urmare a migrației de muncă, asupra copiilor rămași acasă se resimte prin creșterea ponderii copiilor cu vârsta între 10-19 ani ce consumă alcool. În anul 2012, 6% dintre copiii rămași fără părinți consumau alcool de două ori pe săptămână, iar în anul 2003 se înregistrau 3%. În același timp, o treime din adolescenți explică absenteismul școlar prin lipsa controlului parental ca urmare a migrației de muncă. Are loc și creșterea numărului de copii implicați în săvârșirea delictelor, în medie cu câte 200 de minori în ultimii trei ani.