Stiri

MIRACOL // I s-a dat doar un procent șanse să trăiască!

Știri 31.12.2018 19:02 Vizualizări3389
MIRACOL // I s-a dat doar un procent șanse să trăiască! sursa: google.ro

Rowan Breyts a venit pe lume în aprilie 2018, în Wheatfield, Indiana. La doar câteva zile după naștere, micuțul a primit un diagnostic crunt, cel de enterocolită necrozantă, o boală care îi distrugea complet intestinele.

Medicii au fost nevoiți să-i anunțe pe părinți, Daniel Breyts și Jessica Novac, că fiul lor are un procent șanse să supraviețuiască. Inițial părinților li s-a spus că Rowan nu are niciun pic de țesut intestinal viabil și că ar fi mai bine să se pregătească să-și ia rămas bun de la bebelușul lor.

„Fără nicio bucată sănătoasă de intestin, nu ar fi putut mânca. Nu ar fi putut să crească. Era prea micuț să putem speră la un transplant. Era condamnat la moarte. L-am pupat și am plâns. I-am spus că îl iubim enorm și că ne-am dori să putem face mai mult pentru el”, a declarat mama copilului pentru Fox News.

Părinții nu s-au putut împăca cu gândul că nu se poate face nimic pentru copilul lor și au decis să consulte și o a doua opinie medicală. Bine au făcut.

Doctorul de la Riley Hospital for Children l-a consultat pe Rowan și le-a spus părinților că a văzut o bucată de intestin viabil, roz.

Părinții au fost șocați să audă vestea, cu atât mai mult cu cât în primul spital li s-a spus că bebelușul lor este pe moarte. După mai multe operații, Rowan a ajuns să aibă 71 cm de intestin sănătos.

Normal, pentru copii, dimensiunea este între 100 și 120 cm, însă medicii le-au spus părinților că băiețelul lor nu va avea nevoie de transplant și nici nu va fi nevoit să trăiască cu sindromul intestinului scurt.

După 209 zile petrecute în spital, Rowan a fost externat. Decembrie e prima lui lună petrecută cu părinții acasă.

„Când îl privesc și știu cât de mic era și cu ce probleme s-a născut știu în adâncul inimii mele că este cu adevărat un copil minune. E un dar de la Dumnezeu”, a declarat mama.

Sursa: demamici.ro

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 617 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 27.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri