Reacția incredibilă a unui BĂIEȚEL de trei ani în ziua în care a fost adoptat
1914
sursa: eva.ro Fericirea de pe chipul său spune tot! Fotografia cu un băiețel în vârstă de trei ani, în ziua în care actele sale de adopție au fost finalizate, a făcut înconjurul lumii.
Michael Brown, în vârstă de trei ani, a fost dat în plasament după ce mama sa biologică l-a abandonat. Băiețelul s-a aflat, pe rând, în grija a trei familii. La vârsta de 18 luni a ajuns la cea de-a treia familie, alături de o femeie pe nume Tara Montgomery și cele două fiice ale sale.
După ce planul de a-l reuni cu mama sa biologică a eșuat și femeia a rămas fără drepturile părintești, Michael a devenit adoptabil. Astfel că Tara Montgomery, cea în grija căreia se afla, a decis să-l adopte. Femeia a declarat pentru The Huffington Post că inițial nu a luat în considerare posibilitatea adopției, dar Michael a făcut-o să-și schimbe planurile.
„Fiind părinte singur, nu aveam în plan să adopt, ci doar să ajut copiii care aveau nevoie de plasament. Dar lucrurile s-au schimbat după ce a apărut Michael. Am simțit că face parte din familie încă de la început”, a declarat mama adoptivă.
„Numele lui de familie era deja Brown, la fel ca cel al copiilor mei. A fost menit ca Michael să facă parte din familia noastră”, a mai spus femeia.
Pe 20 decembrie, Tara Montgomery l-a adoptat oficial pe Michael, iar fotografia în care acesta își exprimă bucuria că are o familie a lui a făcut înconjurul lumii.
Sora adoptivă a lui Michael, Dezhianna Brown, a publicat pe Twitter fotografii cu băiețelul fericit, iar una dintre ele a devenit virală. Băiețelul zâmbește victorios, având un panou pe care scrie „Pentru unele lucruri merită să aștepți. După 832 de zile în plasament, astăzi am fost adoptat”.
Sursa: eva.ro
28.01.2019
17:30
18.01.2019
18:30
17.01.2019
08:02
18.12.2018
19:03
14.12.2018
19:02
07.12.2018
11:40
28.11.2018
17:40
20.11.2018
17:02
13.11.2018
19:30
27.10.2018
17:22
20.10.2018
17:09
18.10.2018
19:30
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















