Putin şi Poroşenko au discutat TOATĂ NOAPTEA de miercuri spre joi la Minsk. Cei doi şefi de stat au dus un adevărat RĂZBOI al NERVILOR
2021
stiripesurse.ro
Preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin au încercat toată noaptea de miercuri spre joi să ajungă la un acord de pace, în cadrul summitului formatului Normandia care a început miercuri seara în capitala belarusă Minsk, relatează BBC News online.
Puţine detalii au apărut de la negocieri, însă consilierul prezidenţial ucrainean Valeri Ciali a scris pe pagina de Facebook, cu câteva ore înainte de încheierea întâlnirii, că cei doi şefi de stat au dus un adevărat război al nervilor.
Înainte de începerea negocierilor, Poroşenko a subliniat că obţinerea unui armistiţiu este esenţială.
Potrivit ONU, peste 5 400 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului armat între forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii proruşi în regiunea Donbas din estul Ucrainei. În perioada 31 decembrie - 5 februarie, în zone locuite au fost ucişi 263 de civili.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande conduc iniţiativa de pace de la Minsk.
O strângere de mână rece a avut loc între Putin şi Poroşenko înainte de întâlnire.
Rusia este acuzată de Occident că susţine cu armament şi oameni insurgenţii proruşi, ceea ce Moscova dezminte.
Negocierile se concentrează asupra obţinerii unui armistiţiu, retragerii armamentului angajat în confruntări şi crearea unei zone demilitarizate pe linia frontului.
Pe teren, atât în Doneţk, cât şi în Luhansk, au avut loc noi atacuri miercuri. Bombardamente intensive au avut loc în oraşul Luhansk, aflat sub controlul rebelilor. O bază militară rebelă din sud-estul oraşului a fost ţinta atacului, potrivit unui reporter independent. Cel puţin o persoană a fost ucisă într-un bombardament asupra unui spital din Doneţk, crescând bilanţul zilei la şase morţi.
De asemenea, forţe rebele de lângă localitatea strategică Debalţeve au bombardat forţele guvernamentale cu obuze, la o zi după ce Guvernul de la Kiev a anunţat că 19 militari ucraineni au fost ucişi în zonă.
În timp ce Guvernul ucrainean caută o linie de demarcaţie pe baza situaţiei de la începutul lui septembrie, când s-a încheiat armistiţiul de la Minsk, rebelii vor ca noua înţelegere să reflecte cuceririle teritoiale pe care le-au făcut în ultimele săptămâni.
Imaginile de la negocieri spun extrem de multe, comentează corespondentul BBC la Minsk. Poroşenko şi Putin abia se privesc în momentul în care dau mâna. În fotografia de familie de la summit nu zâmbeşte nimeni, iar într-o imagine din timpul negocierilor, Putin a fost surprins rupând un pix în două.
Rezultatul la care se va ajunge constă în ceea ce este dispus Poroşenko să accepte drept compromis şi ceea ce este dispus Putin să ofere, notează corespondentul BBC. În linii mari, Ucraina - susţinută de Occident - vrea refacerea integrităţii teritoriale, inclusiv preluarea controlului asupra frontierei cu Rusia, dar separatiştii - susţinuţi de Rusia - vor să păstreze teritoriul asupra căruia deţin controlul în prezent.
Cel mai bun rezultat la care se poate ajunge, potrivit unor analişti, este un conflict îngheţat.
Poroşenko a declarat anterior că situaţia riscă „să scape de sub control" dacă părţile nu ajung la un armistiţiu care să calmeze situaţia şi a ameninţat că Kievul este pregătit să introducă legea marţială, subliniind că summitul de la Minsk este una dintre ultimele şanse pentru un armistiţiu necondiţionat şi retragerea armamentului greu.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat, la rândul său, ca frontiera nepăzită a Ucrainei cu Rusia să nu fie transformată într-o problemă.
Preşedintele american Barack Obama a refuzat să excludă furnizarea de „armament defensiv letal" Kievului în cazul în care diplomaţia eşuează, dar Moscova apreciază că acest lucru ar înrăutăţi situaţia.
Sursa: Mediafax
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
















