Profesoara care a trăit OPT ANI în pădure. Vâna ca să aibă ce mânca și își spăla părul cu urină, dar nu i-a fost dor de civilizație
2529
Sursa: eva.ro O profesoară de sport în vârstă de 34 de ani și-a părăsit slujba și s-a retras în sălbăticie cu soțul ei în vârstă de 64 de ani. Ea a povestit cum s-a adaptat și de ce nu a regretat decizia de a renunța la civilizație.
Timp de opt ani, Miriam Lancewood și soțul ei, Peter, au trăit rupți de lume, în pădurile din Noua Zeelandă. Fără telefon, fără internet, fără frigider, toaletă, ceasuri și puteți adăuga aici toate avantajele lumii moderne, ei și-au reconstruit viața de la zero și au ajuns să nu-și mai poată imagina altfel existența.
La început, s-au gândit să încerce să petreacă patru anotimpuri în pustietate, apoi au decis să nu se mai întoarcă. La aproape nouă ani de atunci, Miriam mărturisește că nu i-au lipsit multe lucruri, cu excepția, poate, a șamponului, de care a avut mare nevoie în prima iarnă, când s-a ales cu o mătreață păcătoasă de care nu mai știa cum să scape.
„În prima iarnă petrecută afară am suferit de mătreață. Peter mi-a zis că a auzit că eschimoșii își tratează mătreața spălându-se pe cap cu urina de dimineață. M-am gândit să încerc. Ce mai conta?”, a povestit femeia în podcast-ul Mamamia's No Filter.
Femeia în vârstă de 34 de ani, originară din Wehl, Olanda, a spus că a urinat într-un mic recipient, și-a umezit puțin părul pentru a deveni mai absorbant, apoi și-a turnat lichidul pe cap, a așteptat până când a simțit mirosul și imediat și-a clătit pletele cu săpun, apoi cu apă. „A mers foarte bine”, a povestit ea.
Spălatul pe cap cu urină a fost doar unul dintre lucrurile neobișnuite pe care Miriam le-a făcut după ce s-a retras în sălbăticie, în 2010.
Ea se spăla pe dinți cu cărbune și cenușă, iar în perioadele de ciclu menstrual folosea un dispozitiv Mooncup (o mică pâlnie din silicon) pe care îl spăla în apa râului ca să nu mai aibă nevoie de tampoane.
„Am renunțat la toate lucrurile când am plecat, în 2010, și am păstrat doar ce ne era de folos. Ne-am dat seama că avem nevoie de foarte puține - două perechi de pantaloni scurți, trei tricouri, un pulover de lână, un pantalon lung, o pereche de colanți și câteva perechi de șosete. Nu mare lucru”, a detaliat Miriam.
Tânăra a explicat pentru Daily Mail cum a decis împreună cu soțul ei să renunțe la existența lor obișnuită și să se aventureze în sălbăticie: „Ne-am făcut două bagaje de câte 85 de kilograme cu tot ceea ce aveam nevoie, de la fulgi de ovăz la lapte praf, miere, orez și legume. Am socotit totul perfect, inclusiv pliculețele de ceai.”
Cuplul ambițios s-a antrenat înainte de a veni în Noua Zeelandă cu câteva expediții de zece zile și s-a obișnuit să doarmă sub cerul liber, învățând, totodată, să aprindă focul când plouă. Faptul că a fost profesoară de sport a ajutat-o puțin: „Știam să trag cu arcul la țintă și că asta îmi va fi de folos. Ceea ce nu știam a fost cât de greu e să tragi în ceva care se mișcă”, a spus ea amuzată.
Miriam și Peter au plecat în South Marlborough la sfârșitul anului 2010 și au petrecut iarna acolo, înainte de a se muta în districtul Nelson Lakes și apoi în West Coast, unde au petrecut vara și toamna. „Eram total dependenți de vreme și nu știam niciodată ce oră este. Ne trezeam când răsărea soarele și ne culcam când apunea. Iarna trebuia să dormim 13 sau 14 ore, dar la început nu era un somn bun. Ne trezeam cu dureri de stomac pentru că ne era frig și încercam să ne încălzim. Știam că trebuia să vânăm pentru a ne încălzi”, a povestit ea.
Prima pradă capturată de Miriam la vânătoare a fost un opossum. Deși devenise vegetariană cu mulți ani înainte de această aventură, și-a dat seama că are nevoie de vânat ca să poată rezista în sezonul rece. Apoi a ucis prima capră cu arcul și săgețile. „M-am gândit că e groaznic și am plâns, dar mai târziu m-am simțit foarte mândră de mine”, a mărturisit ea.
Curând, cuplul romantic și-a format o rutină. Între vânătoare, gătit, explorat și somn, ei s-au obișnuit să-și ducă zilele fără elementele unei vieți moderne și intrau foarte rar în orașele învecinate doar când aveau nevoie să-și suplimenteze proviziile.
„În pădure n-aveam nevoie de bani. Când intram în orașe, ne duceam doar să cumpărăm mai mult ovăz, miere, orez și scoteam bani din bancă. Dar am și cântat la chitară în centrele comerciale ca să fac rost de bani”, a povestit Miriam.
Miriam și Peter au petrecut șase ani în pădurile din Noua Zeelandă, apoi timp de trei ani au hoinărit prin Europa, stabilindu-se câteva luni în locurile care le plăceau. Apoi au simțit că le era dor de Noua Zeelandă și s-au întors în pădurile de acolo.
După opt ani în care a stat departe de civilizație, fosta profesoară de sport este fericită că a câștigat o experiență care i-a schimbat în bine viața, pe care a relatat-o în cartea sa de memorii, intitulată „Woman in the Wilderness / Femeie în sălbăticie”.
„Sălbăticia m-a schimbat mult”, a spus Miriam. „E uimitor când te retragi din lumea modernă cât de bine poți să te simți. Somnul devine foarte ușor în liniștea deplină. Nu mai pot să dorm în oraș acum”, a adăugat ea.
Sursa: eva.ro
29.01.2019
08:03
3193
Mărturia băiețelului care a supraviețuit în pădure. Spune că l-a protejat un urs
25.01.2019
16:19
2447
Jobul foarte bine plătit pe care NIMENI nu şi-l doreşte
15.01.2019
14:19
2973
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
04.10.2018
14:01
4249
VIDEO // Obligat de angajator să doarmă pe o bancă din pădure, în Germania
24.08.2018
09:03
2652
Politicianul la care VISĂM // Ministrul care s-a dus pe bicicletă la maternitate ca să nască
30.05.2018
14:00
2550
„Stai jos, nota 2!“: O fostă profesoară a corectat o scrisoare semnată de Trump și a trimis-o înapoi cu greșelile subliniate
08.02.2018
13:11
2713
Moștenirea lăsată prin TESTAMENT lui Putin de fosta sa profesoară de germană
16.01.2018
15:00
2964
FOTO // Timp de 40 de ani, o familie a trăit izolată în SĂLBĂTICIE, nefiind conştientă de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial
08.10.2017
20:04
3021
Te minunezi când vezi asta! Imagini cu clădirea numită „Pădurea Verticală”
08.07.2017
20:00
3530
O profesoară de la ASE şi-a schimbat viaţa RADICAL după ce a pierdut șapte studenţi în Colectiv
12.04.2017
18:02
2786
O profesoară a fost suspendată pentru un selfie postat pe Facebook
17.06.2026
15:47
33
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
263
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
283
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
272
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
320
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
366
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
351
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
257
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
371
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
324
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
487
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
427
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
441
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
423
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
606
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
577
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
735
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
796
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
894
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
897
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
831
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1217
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1188
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1275
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
1243
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














