Profesoara care a trăit OPT ANI în pădure. Vâna ca să aibă ce mânca și își spăla părul cu urină, dar nu i-a fost dor de civilizație

Sursa: eva.ro

O profesoară de sport în vârstă de 34 de ani și-a părăsit slujba și s-a retras în sălbăticie cu soțul ei în vârstă de 64 de ani. Ea a povestit cum s-a adaptat și de ce nu a regretat decizia de a renunța la civilizație.

Timp de opt ani, Miriam Lancewood și soțul ei, Peter, au trăit rupți de lume, în pădurile din Noua Zeelandă. Fără telefon, fără internet, fără frigider, toaletă, ceasuri și puteți adăuga aici toate avantajele lumii moderne, ei și-au reconstruit viața de la zero și au ajuns să nu-și mai poată imagina altfel existența.

La început, s-au gândit să încerce să petreacă patru anotimpuri în pustietate, apoi au decis să nu se mai întoarcă. La aproape nouă ani de atunci, Miriam mărturisește că nu i-au lipsit multe lucruri, cu excepția, poate, a șamponului, de care a avut mare nevoie în prima iarnă, când s-a ales cu o mătreață păcătoasă de care nu mai știa cum să scape.

„În prima iarnă petrecută afară am suferit de mătreață. Peter mi-a zis că a auzit că eschimoșii își tratează mătreața spălându-se pe cap cu urina de dimineață. M-am gândit să încerc. Ce mai conta?”, a povestit femeia în podcast-ul Mamamia's No Filter.

Femeia în vârstă de 34 de ani, originară din Wehl, Olanda, a spus că a urinat într-un mic recipient, și-a umezit puțin părul pentru a deveni mai absorbant, apoi și-a turnat lichidul pe cap, a așteptat până când a simțit mirosul și imediat și-a clătit pletele cu săpun, apoi cu apă. „A mers foarte bine”, a povestit ea.

Spălatul pe cap cu urină a fost doar unul dintre lucrurile neobișnuite pe care Miriam le-a făcut după ce s-a retras în sălbăticie, în 2010.

Ea se spăla pe dinți cu cărbune și cenușă, iar în perioadele de ciclu menstrual folosea un dispozitiv Mooncup (o mică pâlnie din silicon) pe care îl spăla în apa râului ca să nu mai aibă nevoie de tampoane.

„Am renunțat la toate lucrurile când am plecat, în 2010, și am păstrat doar ce ne era de folos. Ne-am dat seama că avem nevoie de foarte puține - două perechi de pantaloni scurți, trei tricouri, un pulover de lână, un pantalon lung, o pereche de colanți și câteva perechi de șosete. Nu mare lucru”, a detaliat Miriam.

Tânăra a explicat pentru Daily Mail cum a decis împreună cu soțul ei să renunțe la existența lor obișnuită și să se aventureze în sălbăticie: „Ne-am făcut două bagaje de câte 85 de kilograme cu tot ceea ce aveam nevoie, de la fulgi de ovăz la lapte praf, miere, orez și legume. Am socotit totul perfect, inclusiv pliculețele de ceai.”

Cuplul ambițios s-a antrenat înainte de a veni în Noua Zeelandă cu câteva expediții de zece zile și s-a obișnuit să doarmă sub cerul liber, învățând, totodată, să aprindă focul când plouă. Faptul că a fost profesoară de sport a ajutat-o puțin: „Știam să trag cu arcul la țintă și că asta îmi va fi de folos. Ceea ce nu știam a fost cât de greu e să tragi în ceva care se mișcă”, a spus ea amuzată.

Miriam și Peter au plecat în South Marlborough la sfârșitul anului 2010 și au petrecut iarna acolo, înainte de a se muta în districtul Nelson Lakes și apoi în West Coast, unde au petrecut vara și toamna. „Eram total dependenți de vreme și nu știam niciodată ce oră este. Ne trezeam când răsărea soarele și ne culcam când apunea. Iarna trebuia să dormim 13 sau 14 ore, dar la început nu era un somn bun. Ne trezeam cu dureri de stomac pentru că ne era frig și încercam să ne încălzim. Știam că trebuia să vânăm pentru a ne încălzi”, a povestit ea.

Prima pradă capturată de Miriam la vânătoare a fost un opossum. Deși devenise vegetariană cu mulți ani înainte de această aventură, și-a dat seama că are nevoie de vânat ca să poată rezista în sezonul rece. Apoi a ucis prima capră cu arcul și săgețile. „M-am gândit că e groaznic și am plâns, dar mai târziu m-am simțit foarte mândră de mine”, a mărturisit ea.

Curând, cuplul romantic și-a format o rutină. Între vânătoare, gătit, explorat și somn, ei s-au obișnuit să-și ducă zilele fără elementele unei vieți moderne și intrau foarte rar în orașele învecinate doar când aveau nevoie să-și suplimenteze proviziile.

„În pădure n-aveam nevoie de bani. Când intram în orașe, ne duceam doar să cumpărăm mai mult ovăz, miere, orez și scoteam bani din bancă. Dar am și cântat la chitară în centrele comerciale ca să fac rost de bani”, a povestit Miriam.

Miriam și Peter au petrecut șase ani în pădurile din Noua Zeelandă, apoi timp de trei ani au hoinărit prin Europa, stabilindu-se câteva luni în locurile care le plăceau. Apoi au simțit că le era dor de Noua Zeelandă și s-au întors în pădurile de acolo.

După opt ani în care a stat departe de civilizație, fosta profesoară de sport este fericită că a câștigat o experiență care i-a schimbat în bine viața, pe care a relatat-o în cartea sa de memorii, intitulată „Woman in the Wilderness / Femeie în sălbăticie”.

„Sălbăticia m-a schimbat mult”, a spus Miriam. „E uimitor când te retragi din lumea modernă cât de bine poți să te simți. Somnul devine foarte ușor în liniștea deplină. Nu mai pot să dorm în oraș acum”, a adăugat ea.

Sursa: eva.ro